Politica externă și internă, tensiunile din interiorul partidelor dar și probleme economice sunt prezentate pe larg în presa scrisă de luni.
Adevarul ne arată Cum văd ruşii harta Europei în 2035. O hartă publicată în presa rusă arată cum unele aspiraţii expansioniste ale Kremlinului au devenit realitate, ridicând noi semne de întrebare cu privire la momentul în care au apărut planurile de anexare a Peninsulei Crimeea.
Ponta, din biroul de la Guvern: Lista PSD pentru prezidenţiale s-a redus. Am rămas eu şi Oprescu, mai scrie Adevărul. Premierul Victor Ponta s-a declarat dispus, luni seara, să candideze la alegerile prezidenţiale şi a subliniat că tandemul Klaus Iohannis-Vasile Blaga "nu este de nebătut". El a arătat, de asemenea, că Sorin Oprescu este o altă variantă luată în calcul în cursa pentru Cotroceni, însă a admis că nu ştie dacă acesta din urmă doreşte să candideze.
Mircea Badea îşi bate joc de munca patronului Voiculescu (PAMFLET), scrie Evenimentul zilei. Hai să ne distrăm şi noi cu un pamflet, cum îi place angajatului de la măsuţa lui Felix să spună, atunci când atacă EVZ din toate poziţiile! Dincolo de glumă, îi atragem, însă, atenţia lui Mircea Badea că a derapat periculos şi Domn Profesor Voiculescu s-ar putea supăra.
MAFIA ANALIZELOR MEDICALE. Se reînfiinţează laboratoarele de apartament!, mai scrie EVZ. Oficialii din Sănătate au relaxat mult criteriile de selecţie pentru laboratoarele de analize care vor să obţină bani de la stat. Orice centru privat va putea încheia contracte cu casa de asigurări, indiferent dacă are aparatură bună de casat sau acreditări după ureche. Consecinţa: acurateţe scăzută rezultate şi fraudă masivă cu analize falsificate.
”SCORPIONII ROSII` AU REVENIT ACASA DIN AFGANISTAN”, scrie Curentul. Compania KAF GAD, rotația a III-a, a Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" – Scorpionii Roșii din Craiova s-a întors, duminică, din Afganistan, unde, timp de șase luni, a desfășurat misiuni pentru securizarea zonei apropiate a bazei militare și a zborurilor efectuate de pe Aeroportul Kandahar. Militarii craioveni au fost așteptați în Baza Aeriană 90 Otopeni de șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general maior Nicolae Ciucă, care i-a felicitat pentru modul cum și-au îndeplinit misiunile și le-a urat bun venit acasă.
"Mihaela, dragostea mea lovește" din nou! Nu vrea concurență în PSD. Geoană despre Ponta:Să nu mai fie împins să candideze dacă nu are inimă s-o facă!, scrie Cotidianul.La scurt timp după ce preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat că lista stângii pentru Preşedinţie se reduce la două nume, al lui Sorin Oprescu şi al său, Mircea Geoană a lansat un atac extrem de dur la adresa şefului Executivului. "Nu-l mai împingeţi de la spate să candideze dacă nu are în inimă dorinţa şi ambiţia să conducă această naţiune ca preşedinte!", a spus Geoană, la Realitatea TV.
Guvernul schimbă macazul: 10.000 de ceferiști vor ajunge șomeri, scrie Capital. Mii de angajați din industria feroviară ar putea să își piardă locul de muncă odată ce măsurile privind închiderea unor linii de cale ferată vor fi aplicate. În plus, vor apărea tot felul decosturi neprevăzute.
Tot din Capital aflăm că Românii au mâncat SHAORMA de la DRISTOR de aproape TREI MILIOANE DE EURO. La Dristor este coadă la shaorma indiferent dacă e zi sau noapte și asta se reflectă în cifre: lanțul de shaormerii La Dristor a raportat pentru 2013 o cifră de afaceri de peste 13 milioane de lei (echivalentul a aproape 3 milioane de euro la un cursul mediu BNR pe 2013 de 4,41 lei). Creşterea faţă de anul trecut este de un milion de euro.