România este o excepție a regiunii în care se află: are un președinte de origine germană, are cea mai puternică instituție anticorupție din zonă, condusă de o femeie care și-a păstrat numele cu rezonanțe maghiare al fostului soț, în fruntea Serviciului Român de Informații se află Eduard Hellvig, iar prim-ministrul Dacian Cioloș e căsătorit cu o franțuzoaică și aproape că și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în afara țării.
La prima vedere, România pare să-și fi depășit angoasele istorice și frustrările provinciale și, la alegerile din 2014, chiar s-a bătut să aducă în fruntea țării un neamț. Toleranța pentru diversitate se oprește însă aici. Această lupă subiectivă ne face să ne mândrim cu germanii noștri, indiferent de traiectoriile lor, și în același timp să-i ignorăm pe ungurii care trăiesc în România, de la 1 decembrie 1918. Dacă sunt vecini cu noi într-o localitate mică ardelenească, îi vizităm, bem împreună pălincă, facem schimb de cozonaci și de prăjituri cu nucă. Dar dacă nu am stat niciodată în preajma lor, îi considerăm dușmanii noștri. Așa ne-au învățat la istorie și majoritatea istoricilor români le-au creat această imagine de bozgori care așteaptă momentul prielnic să ne fure Transilvania.
La televizor, ungurii sunt de patru feluri: (1) cei din secuime, care la magazin nu vor să-ți dea pâine dacă le vorbești românește; (2) cei plătiți de Budapesta să cumpere terenuri agricole în România, dar mai ales în Ardeal, în așa fel încât, bucată cu bucată, să pună mâna pe tot vestul țării; (3) cei de la Jobbik, care și-au făcut trupe paramilitare, pentru a putea lupta cu arma în mână împotriva noastră, și (4) Soros, miliardarul care trăiește în Statele Unite, un evreu-ungur care vrea să ne manipuleze și să-i vindem lui ce-avem mai bun.
Dintre toți ungurii, Soros e cel mai periculos, fiindcă el a investit sute de mii de dolari, dacă nu chiar mai mult, pentru educația românilor: la începutul anilor 1990, a finanțat traducerea și publicarea cărților de bază despre democrație, economie de piață, liberalism, a dat mii de burse pentru studenții români merituoși care-și doreau să învețe în Occident, a ajutat comunități întregi de romi cărora le-a făcut mici întreprinderi (topitorii, cuptoare etc.) pentru a deveni independenți față de stat, a dat bani pentru întărirea organizațiilor neguvernamentale care au ajutat la dezvoltarea țării. În fruntea Fundației Soros de la București au fost oameni serioși, dintre care unii și-au continuat cariera în politică: Sandra Pralong, consiliera președintelui Iohannis, a fost doar prima dintre ei. Au urmat Alin Teodorescu, devenit ulterior senator PSD, dar și Renate Weber, fostă consilieră a președintelui Traian Băsescu, acum eurodeputată din partea ALDE.
Soros este descris de cercurile propagandistice ale PSD ca șeful unei organizații oculte, care a racolat o mare parte a intelectualilor „de dreapta“, le-a dat bani, iar acum îi șantajează în așa fel încât aceștia să ia țara și să i-o dea lui. Cum ar putea „rețeaua lui Soros“ să facă jocurile miliardarului nu e prea clar, dar cei care vehiculează „pericolul Soros“ nu răspund la întrebări, doar vor să le inoculeze alegătorilor creduli spaima că premierul Dacian Cioloș e de mult vândut străinătății. La fel Nicușor Dan și partidul lui de corporatiști care sug de vlagă capitalul autohton.
Sperietoarea Soros, adusă în campania electorală din 2016 de specialiștii unei rețele mai mari și mai periculoase decât cea creată de miliardarul american, are succes pe un teren gata arat, în care ungurii ne pândesc la cotitură, iar străinii vor să ne cumpere țara încă din 1990.
Soros e capul răutăților în toate, le învață pe femei că n-ar trebui să-și petreacă toată viața la cratiță, îi încurajează pe homosexuali să se căsătorească și îi cere Bisericii să-și ia catrafusele și să nu se mai amestece în treburile statului.
Unii dintre cei care fug din calea tăvălugului Soros să voteze cu PSD au ajuns, poate, la concluzia că democrația e periculoasă, ceilalți sunt doar o masă de manevră, oameni care se lasă manipulați de minciunile propagandistice ale televiziunilor și ziarelor arondate ideologic.
