Billa România, ar putea fi achiziţionată de retailerul francez Carrefour, în urma unui acord semnat cu grupul Rewe, informează Mediafax.
Dacă tranzacția va primi acordul Consiliul Concurentei, Carrefour ar putea deveni primul operator de supermarketuri din România, „întărindu-și oferta multiformat”, se arată într-un comunicat al Carrefour.
Carrefour esate al doilea grup de distribuție la nivel global și primul din Europa, cu peste 380.000 de angajați. Grupul esate prezent în 35 de țări cu peste 12.000 de magazine, iar anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de 100,5 miliarde de euro.
În România, grupul Carrefour are 142 magazine dintre care 24 hipermarket-uri Carrefour, 73 supermarket-uri Market, 44 magazine de proximitate Express și un website de comerț online.
Billa este deţinută de Rewe International, controlat de grupul german Rewe, cu activităţi în retail și turism.