19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialRESTRICŢII DE CIRCULAŢIE în Bucureşti pentru manifestările dedicate Zilei Pompierilor

RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE în Bucureşti pentru manifestările dedicate Zilei Pompierilor

Miercuri şi vineri, pe mai multe străzi din Capitală circulaţia va fi restricţionată, în mai multe zone având loc manifestări dedicate Zilei Pompierilor.

Astfel,în data de 11.09.2013, în intervalul orar 09:30 – 11:00 şi respectiv în data de 13.09.2013, în intervalul orar 09:30 – 12:00, se va desfăşura repetiţia şi, respectiv, ceremonia de depunere de coroane şi jerbe de flori la „Monumentul Pompierilor Militari”, cu restricţionarea circulaţiei rutiere pe str. Izvor între bd. B.P. Haşdeu şi Calea 13 Septembrie, pe Calea 13 Septembrie, între P-ţa Arsenalului şi Şos Panduri, precum şi a străzilor care acces în acestea.

Vineri, 13.09.2013, între orele 15.00-15.30, defilare pe traseul Calea Victorie ( Cercul Militar Naţional ) – str. Franceză – Piaţeta Sf. Anton, cu restricţionarea traficului rutier pe Calea Victoriei pe banda I şi II, intre str. C-tin Mille şi str. Franceză.

Rute ocolitoare:

– Piaţa Unirii – Splaiul Independenţei – Piaţa Operei – str. Elefterie – str. D. Bagdasar – şos. Panduri – Calea 13 Septembrie;

– Bd. Unirii – bd. Libertăţii – bd. George Coşbuc – bd. Tudor Vladimirescu – şos. Panduri sau Calea 13 Septembrie.

Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule:

* să evite să circule în zonele unde se desfăşoară evenimentele şi să folosească rutele ocolitoare;

* să folosească autovehiculele personale cât mai puţin pentru a evita blocajele de trafic şi să opteze mai mult pentru mijloacele de transport în comun;

* să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră care dirijează traficul pentru asigurarea fluenţei şi recomandările poliţiştilor care se află în punctele de deviere.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate şi semnalizate, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă