După atâtea şi atâtea întreruperi în furnizarea apei reci, reşiţenii se apropie de sfârşitul calvarului. Mai mult de doi ani, executanţii lucrărilor de reabilitare şi modernizare a reţelelor de apă rece şi canal au făcut tăiţei nervii reşiţenilor. Din două în două săptămâni venea anunţul cu întreruperea furnizării apei reci. Aceasta în cazul în care nu apăreau avarii prin tot oraşul.
De această dată, reşiţenii nu vor avea apă la robinete timp de patru nopţi consecutiv. Aquacaraş opreşte furnizarea apei de marţi noaptea de la orele 23 şi până a doua zi la ora 7. Apoi, acest lucru se va repeta şi în nopţile de miercuri, joi şi vineri. Totul se întâmplă la cererea firmei Strabag, contractantul lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Staţiei de tratare a apei potabile în municipiu, fiindcă reprezentanţii companiei doresc realizarea testelor de punere în funcţiune a staţiei.
Urmează o perioadă cu „ape tulburi”
Specialiştii de la Aquacaraş spun că, din cauza manevrelor şi a schimbărilor de presiune în conducte, este posibil ca apa să curgă tulbure la robinete o perioadă de timp, motiv pentru care recomandă consumatorilor să nu o folosească în scopuri menajere decât după limpezirea ei completă.
„Aquacaraş roagă reşiţenii să aibă înţelegere faţă de această situaţie, având în vedere că realizarea acestor teste sunt strict necesare pentru punerea în funcţiune a noii staţii de tratare a apei”, spun reprezentanţii companiei bănăţene.