Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Romanii incep vanatoarea de avioane

» "Plane spottingul"- fotografierea avioanelor-, un hobby care in Occident are multi adepti a inceput sa prinda si in Romania.» Spotterii cunosc aproape toate tipurile de aeronave, fac sute de poze cu decolari ...

Share

Cristian Curus 0 comentarii

11.04.2009 - 00:00

» "Plane spottingul"- fotografierea avioanelor-, un hobby care in Occident are multi adepti a inceput sa prinda si in Romania.

» Spotterii cunosc aproape toate tipurile de aeronave, fac sute de poze cu decolari sau aterizari, poze pe care ulterior le posteaza pe site-urile de specialitate.

 

Un hobby destul de raspandit in Occident incepe sa faca din ce in ce mai multi adepti si in Romania. Este vorba despre "plane spotting", care in limba romana s-ar traduce ca "fotografierea avioanelor". "Plane spotterii" stau in preajma aeroporturilor si pozeaza aeronavele care decoleaza sau aterizeaza, incercand sa surprinda cele mai interesante detalii ale acestora. "Asa cum ornitologii stau la panda prin paduri tropicale fotografiind toate tipurile de pasari ce le ies in cale, asa asteptam noi aceste imense «pasari metalice» sa apara pe cer", explica olandezul Daniel Toorn, incercand sa gaseasca o comparatie pentru pasiunea care a cuprins mii de oameni din toata lumea. In Romania, "plane spotterii" au aparut o data cu cresterea traficului aerian. Dupa mai multe altercatii cu personalul care asigura  securitatea aeroporturilor, astazi iubitorii avioanelor au ajuns la un acord cu acestia, astfel incat sa poata fotografia chiar in apropierea pistelor.  

In Romania, "plane spotterii" au aparut odata cu cresterea traficului aerian de pe aeroporturi si s-au inmultit pe masura ce numarul celor care zboara cu avionul si se indragostesc iremediabil de "pasarile metalice" a luat amploare. Daca pana acum spotterii de avioane erau luati la intrebari de securitatea aeroportuara sau chiar indepartati de perimetrul aeroportului, politicile de securitate incep sa se relaxeze.

"Pionierii plane spotting"-ului din Romania
In fata soselei care porneste din DN1 si duce la cladirea Aeroportului Otopeni exista un drum ca de tara care ajunge in camp. La capatul acestuia se face stanga, se merge prin balarii si se ajunge intr-o veche parcare, situata chiar langa gardul Aqua Park. Pe langa aceasta trece si sistemul de balizaj al aeroportului, care ajuta la ghidarea aeronavelor ce aterizeaza pe Aeroportul International "Henri Coanda" – Otopeni. Acesta este locul de intalnire al celor care vin aici sa fotografieze aeronavele.


"Hai sa oprim interviul un pic ca vine ceva", imi spune Nicolae Bisoceanu (Nic), unul dintre cei doi administratori ai site-ului Romanian Spotters, unde se strang multi membrii ai comunitatii romanilor care au aceasta pasiune. Ma uit in zare si nu vad nimic, insa Nic pare a stii ca se apropie o aeronava. La cateva minute apare pe cerul senin un punct negru. Acum incepe "lupta" intre spotteri: ghicitul tipului de aeronava si eventual compania care opereaza zborul. "Este un Boeing 737-800", spune foarte sigur pe el Horatiu Goanta, student in anul al doilea la Facultatea de Inginerie Aerospatiala din cadrul Politehnicii Bucuresti. Pentru mine, aeronava, aflata inca la o distanta foarte mare de noi, ramane un punct negru si atat. "E destul de greu sa le identifici, dar sunt tot felul de semne: pozitia flapsurilor, terminatiile aripilor, botul, trenul de aterizare si altele", explica Horatiu. Nic spune ca nici un plane spotter nu va recunoaste aeronavele foarte usor de la bun inceput. El spune ca dupa ce se urmaresc zeci sau sute de poze de pe diverse site-uri unde spoterii isi pun "creatiile" se vor putea face foarte usor deosebirile.
Dupa ce identifica tipul de avion, cei doi se retrag intr-un colt de umbra, creat de gardul parcului de distractii. Tinerii sunt de acord cu faptul ca acest loc nu este cel mai bun pentru spotting, deoarece in cea mai mare parte a zilei soarele bate direct spre camera, oriunde se pozitioneaza fotograful. Insa, dupa spusele lor, este unul dintre cele mai sigure locuri pentru spotteri. Nu este aproape de gardul aeroportului si riscul de a fi luati la intrebari de vreun agent al securitatii aeroportuare devine aproape zero. "M-am apropiat de aeroport si au aparut cei de la securitate. Cum te vedeau cu aparatul veneau la tine si te indepartau," explica Nic. Spotterii si-ar dori ca politicile referitoare la cei care vor sa fotografieze aeronavele sa fie un pic mai relaxate, chiar daca sunt constienti ca orice aeroport presupune o securitate stricta. " Oamenii de la securitate au multe pe cap: masuri anti-teroriste, obiective strategice precum baza Aeriana 90, avioanele nemarcate folosite de armata americana, paza pentru compania israeliana El Al. Din acest peisaj numai noi, spotterii, mai lipsim", spune Horatiu. Tanarul a intrat in contact cu paza Aeroportului Otopeni  inca de la prima incursiune. "Nu stiam nimic de paza si am ajuns cu aparatul de fotografiat la gardul aeroportului (cel dinspre DN1 – n.a.). "La un moment dat, a aparut o masina mica verde si cei dinauntru ne-au intrebat ce facem acolo. si ne-au zis sa plecam repede ca nu avem voie sa facem poze", isi aminteste el. Intre timp a intrat in contact cu baietii de pe forumul Romanian Spotters si a aflat de locuri "mai sigure" pentru aceasta activitate.

La Otopeni se da liber la planespotting
Oficialii Aeroportului International "Henri Coanda" au luat la cunostinta de existenta acestor fotografi pasionati de aviatie si au hotarat ca, impreuna cu ei, sa gaseasca o cale de a colabora. "Eu sper ca in urma discutiilor pe care le avem cu oficialii aeroportului vom ajunge la o intelegere pana la sfarsitul anului", declara Nic. Aceasta intelegere presupune stabilirea unor locuri situate mult mai aproape de gardul aeroportului, de unde sa poata fotografia aeronavele mult mai bine. "Cand oamenii sunt mai relaxati, pot face poze mai de calitate", spune tanarul zambind. In acelasi timp, o data cu crearea locurilor pentru spotteri, si oficialii aeroportului vor sta linistiti cand apare cineva cu camera si se apropie de gard.


"Datoria securitatii este de a monitoriza permanent persoanele care desfasoara activitati in jurul aeroportului", a declarat directorul pentru securitatea Aeroportului Otopeni, Ovidiu Tosa. Acesta ne-a mai spus ca se doreste o reglementare oficiala a activitatii desfasurate de planespotteri in jurul aeroportului, mai ales ca numarul fotografilor a crescut destul de mult. "Pana acum nu am avut foarte multe solicitari de acest gen. Au fost doar cateva, sporadice, acum doi ani de zile, de la niste fotografi straini", a precizat Tosa.

Legitimatii pe baza de CV
Propunerea autoritatilor aeroportuare de la Otopeni este destul de simpla: crearea unei baze de date cu cei care doresc sa faca spotting. Valentin Iordache, directorul de marketing si comunicare al aeroportului a explicat ca fiecare fotograf care vrea sa faca poze la Otopeni va trebui sa trimita un CV si o scurta scrisoare de prezentare. Daca vor trece de o verificare nu foarte riguroasa, vor primi o legitimatie ce le va garanta dreptul de a fotografia nestingheriti aeronavele care decoleaza si aterizeaza. De asemenea, se vor stabili impreuna cu spotterii perimetrele de unde se pot face fotografiile. "Ideea mea a fost ca aceia care vor fi acreditati de catre aeroport sa fie listati doar cu numele si cu localitatea de domiciliu", a completat directorul Tosa.


Iordache a mai precizat ca oamenii de la securitate le pot cere oricand sa se identifice. "Precizam ca acest demers nu trebuie perceput si nici promovat ca pe o relaxare a politicilor de securitate pentru spotteri, ci acesta reprezinta o urmare a deschiderii si a dorintei aeroportului nostru de a reglementa aceasta activitate care presupune din partea spotterilor asumarea si respectarea unor reguli stricte de securitate aeroportuara", a mai adaugat Iordache.

O comunitate destul de numeroasa
Nic a inceput sa calatoreasca cu avionul in 2004, iar dupa trei ani si 40 de zboruri s-a apucat si de spotting. Desi poate parea ciudat pentru cei care nu sunt pasionati de zbor sau de aviatie in general, ca Nic si Horatiu sunt multi altii in Romania. Cei mai multi plane spotteri sunt la Cluj, unde se pare ca s-a dezvoltat cea mai mare comunitate. De regula, spotterii sunt interesati mai intai de fotografierea aeronavelor si abia apoi incep sa fie pasionati si de zbor in sine. In cazul lui Nic a fost invers. "La inceput, veneam de unul singur aici. Cateodata, mai erau si alti fotografi. Pe internet am mai gasit si altii si incet-incet s-a format un grup de oameni care pozau prin tara, prin strainatate si in Bucuresti", explica Nic formarea comunitatii spotterilor din Romania.


In comparatie cu Aeroportul Otopeni, cel din Cluj are avantajul ca este mult mai aproape de oras. Comunitatea spotterilor din Cluj a obtinut acordul conducerii aeroportului pentru fotografierea din proximitatea acestuia. "Lucrurile s-au miscat mult mai repede acolo si se vede", spune cu regret Nic.
Contactat de "Romania libera", directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo, a confirmat ca s-a ajuns la un acord cu plane spotterii si ca aeroportul le permite sa-si desfasoare activitatea. "Li se vor asigura conditiile pentru fotografiere din zonele publice, cu respectarea anumitor conditii", a spus Ciceo, care nu a oferit explicatii referitoare la aceste conditii.

Düsseldoürf – trafic intens, fotograful rezista
Teoretic, plane spotting se poate face la orice aeroport din lume, practic unele sunt absolut inaccesibile fotografilor – in anumite cazuri, nu exista locuri in apropiere de unde pot fi realizate fotografiile, in altele exista reguli stricte. Cu toate acestea, sunt cateva locuri in Europa care ofera spatii ideale in aeroport sau imprejurimi pentru plane spotteri. "In opinia mea, un plane spotter incepator trebuie sa vina aici, la Düsseldorf", spune Daniel Toorn, un olandez care calatoreste frecvent in Germania pentru a fotografia aeronave. El spune ca Düsseldorf ii este mai aproape decat Amsterdamul si ca poate prinde o mare varietate de aeronave, ca si in capitala olandeza. "Sunt cateva foarte mari care nu ajung aici, dar ocazional sunt si jumbo jet-uri precum etajatul Boeing 747", spune acesta.


La Düsseldorf exista doua terase de unde se pot realiza fotografii: prima, deasupra statiei de tren, unde se pot capta imagini cu aeronavele ce se pregatesc sa aterizeze, iar cea de-a doua terasa permite fotografierea platformei unde sunt parcate avioanele. Cea de-a doua se afla in noua cladire a aeroportului si are vedere spre pista, fiind deci un loc excelent pentru  fotografierea aeronavelor ce decoleaza si aterizeaza. Biletul de acces la aceste terase costa 2,20 euro.
In Europa, alte aeroporturi bune pentru spotting sunt Praga (terasa pentru spotteri), Milano Linate (doua terase), Lanzarote (plaja exact la capatul pistei) si Budapesta (doua terase in incinta aeroportului).

Camera cu zoom si multa pasiune
Daca aruncam un ochi pe site-urile unde plane spotterii isi incarca fotografiile vom vedea ca cele mai multe dintre ele sunt de o calitate care poate concura cu cele realizate de agentiile de presa. Insa, sunt putini fotografi de avioane care au o aparatura foarte scumpa. "O camera profesionala pentru acest hobby poate sa ajunga si la cateva mii de euro, dar cu acestea se pot face cele mai bune fotografii. Oricum se pot face poze cu orice tip de aparat, inclusiv cu cele compacte", explica Nic. Pentru Horatiu este mai important ca pozele sa fie ale lui decat calitatea acestora. Pentru un incepator in ale plane spotting-ului camerele foto compacte sunt cele mai indicate. Este necesar doar sa se tina cont de faptul ca acestea trebuie sa aiba un zoom bun, cel putin 6–10x. Acesta ajuta foarte mult, pentru ca aeronavele nu sunt fotografiate de foarte aproape.


Printre primele lucruri care trebuie invatate se numara si distingerea tipurilor de aeronave. "De exemplu, trebuie sa stii care sunt diferentele intre un Airbus 320 si un Boeing 737. Astea le inveti prin compararea pozelor tale cu ale altora de pe site-urile de spotting", explica Nic.  Dupa asta, novicii vor trebui sa noteze numarul de inregistrare al aeronavei, in functie de acesta putandu-se identifica istoricul respectivului avion. Bogdan Pop sau RATus este, alaturi de Nic, administrator al forumului Romanian Spotters si unul dintre cei care sunt pasionati de aviatie inca de mici. "Pasiunea pentru aviatie vine de la tatal meu, care m-a dus la toate evenimentele aviatice din Cluj, la clubul de aeromodele si mai tarziu m-a sprijinit pentru inceperea cursurilor de planorism la 16 ani", isi aminteste Bogdan. Pentru el aviatia a fost la inceput o curiozitate tipica de copil dar s-a transformat in timp in ceva aparte. Cand am subliniat faptul ca unii spotteri il considera cel mai bun, a spus ca nu se crede atat de bun, insa este convins ca se diferentiaza de multi datorita aparaturii folosite. "si ar mai fi timpul pe care-l dedic fotografiei
si mai ales timpul pentru prelucrarea lor", spune Bogdan.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...