După 90 de ani, urmaşii credincioşilor ortodocşi de rit vechi izgoniţi de sovietici se întorc acasă pentru a repopula Siberia. 20.000 de oameni au revenit deja în Rusia, la iniţiativa guvernului de a da viaţă ţinutului îngheţat.
Nu sunt prea mulţi cei care îşi doresc să locuiască în întinderea izolată a Siberiei, unde temperaturile pot scădea sub -40 grade. Dar pentru Vechii Credincioşi, membrii unei facţiuni religioase care s-a separat de ierarhia Bisericii Ortodoxe Ruse în sec. XVII, din cauza reformelor introduse de patriarhul Nikon din Moscova, acesta este paradisul, notează Der Spiegel în ediţia online.
Acum, Moscova încearcă să-i ademenească pe ortodocşii de rit vechi, cândva persecutaţi de sovietici, să se întoarcă din exil ca să repopuleze regiunea.
Fjodor Kilin, bătrânul de 70 de ani cu barbă albă şi haină din fetru, desprins parcă dintr-o veche pictură a vreunui maestru rus uitat, îngână un cântec religios în slavonă, un grai pe care mulţi ruşi l-au uitat. Cu un an în urmă, Fjodor şi soţia lui, Tatjana, şi-au împachetat tot ce aveau şi şi-au luat paşapoartele, făcute în capitala Uruguay-ului, Montevideo, ca să călătorească înapoi către pământul strămoşilor lor, într-o ţară pe care nu au mai văzut-o. Au părăsit continentul cald pentru Siberia, Asia.
Guvernul rus i-a ajutat să înceapă o nouă viaţă. În iunie 2007, Moscova a iniţiat un program prin care încerca să-i aducă pe exilaţii etnici răspândiţi prin toată lumea înapoi acasă, în Siberia, zonă care începe să fie depopulată.
Guvernul rus speră să atragă 300.000 de exilaţi până în 2012. Totuşi, până acum, s-au întors doar 20.000 de oameni.
„Cu cât sunt mai puţini oameni, cu atât mai mare este credinţa”
Părinţii Tatjanei şi ai lui Fjodor au fugit din taiga, din Rusia comunistă, la începutul anilor ‘20. S-au îndreptat către nordul Chinei şi, de acolo, în America Latină, distanţându-se treptat de viaţa modernă şi de vuietul oraşului.
Pentru Fjodor, satul Dersu este începutul şi sfârşitul unei vechi odisee. El şi soţia lui au 12 copii, 59 de nepoţi şi 43 de strănepoţi. 24 din membrii familiei lui Fjodor au părăsit Uruguay-ul, ca să se întoarcă cu el în Siberia. Unii au venit la Dersu, care avea 10 locuitori când au ajuns. Acum, populaţia satului se ridică la puţin peste 20 de suflete. Ajunşi la capătul călătoriei lor, îşi pot celebra cu adevărat moştenirea rusă, bucurându-se că sunt mai departe de civilizaţie şi mai aproape de Dumnezeu. „Cu cât sunt mai puţini oameni, cu atât este mai mare credinţa„, spune Fjodor.
China este la doar 150 km la vest de Dersu, în timp ce Moscova este la cinci ore de mers cu maşina, apoi şapte cu trenul şi încă opt cu avionul. Ultimii tigri siberieni colindă prin pădurea de conifere, fulgii de zăpadă se înteţesc, iar temperaturile vor scădea curând sub -40 grade.
Se aude un ciocănit înăbuşit la uşă. Este Alexander, unul dintre vecini, dacă se pot numi aşa cei 20.000 oameni care sunt împrăştiaţi pe o suprafaţă cât cea a New Jersey-ului. Lui Alexander i-au luat două ore să ajungă la Dersu. A traversat primul râu în Jeep-ul lui, iar pe al doilea l-a trecut cu barca. „Sunt ateu, dar sunt fascinat de credinţa lor pură. Poate că exilul i-a făcut mai ruşi decât pe aceia care am rămas aici„, spune Alexander. În Dersu, fetele îşi poartă părul împletit, iar femeile măritate îşi acoperă capul cu un batic. „Fotografia este un păcat„, spune Fjodor.
Când patriarhul Nikon a reformat Biserica Ortodoxă Rusă, în 1653, mulţi au crezut că e mâna diavolului.
O facţiune s-a rupt de biserică şi şi-a practicat în continuare vechile rituri, chiar şi când preoţii au fost spânzuraţi iar bisericile – incendiate. Câteva sute de Vechi Credincioşi mai există încă, răspândiţi în toată lumea.
Dersu, „apa albă” a Vechilor Credincioşi
Fjodor spune că a tânjit să se întoarcă în Rusia toată viaţa. Sub pământul îngheţat din Dersu se odihnesc oasele strămoşilor lui. Vechii Credincioşi îşi numesc Raiul „Belovodye„, adică „apă albă„, iar Fjodor crede că Dersu este apropierea cea mai mare de Eden. Un paradis în care nu există televizoare ori apă curentă, iar singurele urme de civilizaţie sunt un generator pentru electricitate, care funcţionează câteva ore pe zi, şi o drujbă.
Oamenii îşi duc viaţa după calendarul iulian, abandonat în Rusia în 1918, şi îşi acoperă vasele ca să nu se apropie Necuratul de ele. Fjodor îşi toarnă nişte brashka, o băutură alcoolică făcută în casă.
Face semnul crucii şi bea. Traiul său se va scurge de-acum liniştit, în întinderea de gheaţă a Siberiei.
Moscova i-a convins pe Fjodor şi Tatjana Kilin să lase Montevideo pentru sătucul siberian Dersu.
