Renegatii marilor orase – ultima treapta a societatii romanesti

Societatea de consum care a inlocuit brusc orandurirea comunista a lovit nemilos in cei mai slabi cetateni ai Romaniei. In numai cativa ani, la marginea marilor orase au rasarit cartiere intregi de case din chirpici, ridicate pe terenul nimanui. Fara curent electric, fara apa curenta sau canalizare, dezradacinatii tranzitiei si-au intemeiat gospodarii care rivalizeaza cu cele legale din oras.

Alungati de semenii lor, oamenii fara identitate, fara adresa si fara speranta se zbat in cea mai crunta saracie si cu mijloace rudimentare reusesc sa-si duca zilele… Renegatii, oamenii pentru care norocul nu este decat o figura de stil, gasesc resursele pentru a fi mai demni decat multi dintre noi.

Dallas, cel mai nou cartier din Iasi

Pe malul drept al paraului Bahlui ce traverseaza municipiul Iasi, la marginea de nord a orasului, a aparut Dallas, un cartier nou, care se intinde pe mai bine de doi kilometri. Peste 150 de oameni saraci si-au construit case de chirpici chiar in lunca inundabila a Bahluiului. Casute modeste, cu una sau cel mult doua camere, adapostesc opt-zece suflete dezradacinate din oras. Aproape toti cei care s-au refugiat in acest „no man's land” au avut apartamente in oras, dar si le-au pierdut in diferite moduri. Datorii la intretinere, falimentul jocurilor de intrajutorare, tepe cu locuinte vandute de doua sau trei ori i-au facut pe acesti cetateni sa-si piarda casele in care statusera. Nici un locuitor al Dallasului iesean nu este tigan. „Am cumparat un apartament care a fost vandut cu zdelca la cineva si a fost oferit, prin sentinta judecatoreasca primului proprietar. Eu mi-am pierdut propriul apartament si sotia m-a parasit cu trei copii. Am ridicat casuta aceasta in 1993 si de atunci ne luptam sa supravietuim aici”, a precizat Nicolae Coman. „Datoriile pe care le aveam la intretinere ajunsesera 100.000 de lei in 1991. Nu am putut sa platim si statul ne-a dat afara din casa. Am fost printre primii din Dallas. De atunci am mai facut patru copii si ne chinuim noua oameni intr-o singura camaruta de 3 pe 4 metri. Nu avem ce sa facem, supravietuim”, povesteste Ion Mandru, unul dintre pionierii cartierului. Fiecare casuta are o gradina de 80-100 de metri patrati, imprejmuita cu gard de nuiele, cultivata cu zarzavaturi si chiar pomi fructiferi. De la distanta, Dallas pare pus cu furca pe malul Bahluiului, dar cand intri printre case, observi cu uimire curtile ingrijite, sapate si aranjate, care rivalizeaza cu multe gospodarii din Iasi.

Lectii la lumina opaitului cu seu de oaie

Locuitorii Dallasului nu beneficiaza de nici o facilitate a civilizatiei secolului XXI. Aici nu exista curent electric, apa curenta sau canalizare. „Am incercat sa sapam fantani, dar in panza freatica s-au infiltrat apele poluate ale Bahluiului si nu putem sa folosim aceasta apa. Pana si gradinile le udam cu apa carata cu caruciorul. Ne rugam de doamnele de la dispeceratul de tramvaie sau de locatarii blocurilor sa ne dea cate o galeata de apa sau un bidon. Acum, de cand cu apometrele astea, multi nu mai vor sa ne dea apa pentru ca o platesc. Muncim pentru apa pe care ne-o dau. Le facem cumparaturile sau aruncam gunoiul si facem curat in casele lor. Altfel nu putem trai. Uitati, la opaitul acesta copiii isi fac temele. Baiatul mijlociu este premiant la scoala „Octav Bancila”. Majoritatea profesorilor de la scolile din apropiere cunosc situatia noastra si ne lauda copiii, care se disting fata de ceilalti care au toate conditiile, dar sunt lenesi”, a declarat Nicolae Coman. Multi dintre locuitorii acestui cartier nu au putut sa-si construiasca bucatarii si gatesc afara, pe plite improvizate. „Nu pot sa gatesc in casa. Cartoanele cu care facem focul fac un fum ingrozitor. Mancarea o fac afara si dupa aceea o duc in casa. Daca este furtuna sau ploua, mancam hrana rece. Si eu, si sotul am lucrat la Regia de Transport, dar am ramas pe drumuri. Din 1993 ne-am mutat aici, pentru ca apartamentul avea datorii mari la intretinere, 400.000 de lei. Dupa ce l-am vandut, am venit in Dallas si am construit casuta asta cu mainile noastre. Am facut chirpici din lutul Bahluiului si ne-am mutat”, povesteste Maria Ciuciuc. Toate greutatile prin care trec acesti oameni ar fi usor de surmontat daca nu le-ar lipsi cel mai elementar lucru de pe lumea aceasta… Renegatii nu au identitate. Ei practic nu exista pe Pamant… Goniti de cei cu cagule, renegatii nu au putut fi clintiti din casele lor Autoritatile locale nu au dorit niciodata sa recunoasca realitatea: in nordul municipiului Iasi a luat nastere cel mai nou cartier, Dallas. Cetatenii nu au identitate, nu au domiciliu, practic nu exista. Nici macar in registrul mortilor… „Am solicitat in nenumarate randuri Primariei sa ne dea acte pe aceste terenuri. Macar sa ni le concesioneze pe o perioada de timp. In acte aici este teren viran, disputat intre Primaria Iasi si Primaria Miroslava. Primarii Iasiului au refuzat sa ne dea autorizatii pentru ca terenul este inundabil si ne poate lua casele. Pe noi nu ne deranjeaza lucrul acesta. Daca ne-ar da acte de concesionare, am semna si declaratii ca nu avem pretentii in caz de inundatii. Daca noi nu existam nicaieri, nu putem avea nici buletine de identitate, ci doar niste hartii provizorii pe care ni le elibereaza de la Evidenta Populatiei”, a precizat Gheorghe Ciuciuc, fost vatman la RATC. Fara acte de identitate, copiii celor din Dallas nu pot fi inscrisi la liceele iesene, desi ei invata destul de bine si multi au promovat examenul de capacitate. Primarul Iasiului a incercat in nenumarate randuri sa rezolve problemele oamenilor din Dallas, dar s-a lovit de rigiditatea legii. „Nu putem nici sa concesionam acel teren. Inspectia in Constructii ar da imediat Primaria in judecata, deoarece terenul este inundabil”, a precizat Gheorghe Nichita. Oamenii din Dallas povestesc ca au fost atacati de „cagulati”, echipele de interventie rapida ale Politiei. „Au trimis mascatii sa ne scoata din case pentru ca ocupam terenul ilegal. De ce nu ni-l concesioneaza? Nu avem nici o siguranta aici. Pot sa va spun ca si din cauza asta casele sunt neingrijite. Nu putem sa investim toata munca noastra in ceva care nu-i al tau. Cand au intrat politistii in casa, copiii s-au refugiat sub pat. Noi l-am votat pe domnul Nichita si el ne-a trimis mascatii”, spunea, plangand, Elena Mandru, strangandu-si la piept fetita de numai un an si jumatate. Societatea noastra se confrunta cu un fapt implinit. La marginea Iasiului vietuiesc peste 100 de suflete. Nu ar costa nimic pe nimeni daca oamenii acestia disperati ar avea o hartie care sa le ofere o minima certitudine… Renegatii ar dobandi o identitate si n-ar mai fi, poate, paria societatii de tranzitie. O tranzitie nesfarsita pentru ei si pentru multi locuitori ai acestei tari…