26.7 C
București
vineri, 26 iulie 2024
AcasăSpecialRegula de aur în dieta copiilor: 5 porţii de legume şi fructe...

Regula de aur în dieta copiilor: 5 porţii de legume şi fructe pe zi

Legumele şi fructele oferă multiple beneficii pentru sănătatea copiilor: energie şi vitalitate, mai puţine infecţii precum gripe şi răceli, o minte mai limpede şi o putere mai mare de concentrare.

Legumele, fructele şi sucurile de fructe ar trebui să fie o parte integrantă a alimentaţiei fiecărei persoane, indiferent de vârstă. De multe ori, copiii refuză să mănânce legume şi fructe deoarece preferă mâncarea de tip fast food sau dulciurile din comerţ. Dar este rolul părinţilor este de a-i convinge pe cei mici să mănânce în mod regulat legume, fructe sau să bea suc de fructe deoarece acestea conţin vitamine, minerale, fitonutrienţi şi aminoacizi pentru o stare de sănătate foarte bună.

Părinţii ar trebui să acţioneze pe două planuri: să le explice copiilor cu argumente simple dar pertinente de ce este bine să mâncăm zilnic fructe şi legume, iar pe de altă parte să le dea un exemplu personal, consumând chiar ei cele 5 porţii de fructe şi legume. Evident, părinţii trebuie să aibă permanent grijă ca în casă să existe fructe şi legume proaspete. De asemenea, ar trebui să verifice meniul care li se serveşte copiilor la grădiniţă sau la şcoală.

Exemplul personal al părinţilor este foarte important

„Copiii nu resping în mod automat legumele si fructele. Este o chestiune de educare a gustului şi de aplicare a unor principii de alimentaţie sănătoasă în familie şi în mediul în care trăiesc copiii (grădiniţă, şcoală, alte comunităţi),” declară doctorul Şerban Damian, specialist în nutriţie şi medic sportiv.

„Contează foarte mult exemplul personal pe care părinţii şi bunicii îl oferă copiilor – aceştia imită în mod natural ce fac adulţii, iar dacă aceştia au bunul obicei să mănânce în mod frecvent legume şi fructe, copiilor li se va părea absolut firesc să facă la fel. Pe de altă parte, trebuie ţinut cont şi de preferinţele individuale”, spune specialistul.

Având la îndemână o gamă largă de fructe şi legume, nu trebuie să forţaţi copilul să consume un anumit aliment dar îi puteţi oferi o alternativă. „Motivul respingerii consumului de legume şi fructe este în cea mai mare parte legat de lipsa de educaţie nutriţională a părinţilor, care nu consumă suficiente legume şi fructe”, explică Damian.

Trucuri sănătoase

Părinţii pot folosi câteva trucuri pentru a-i convinge pe copii să mănânce zilnic 5 porţii de legume şi fructe. De exemplu, puteţi ascunde fructele şi legumele în supe şi sosuri, sau în sendvişuri cât mai inedite sau puteţi înlocui cu succes o porţie de legume şi fructe cu un pahar de suc natural. Sucurile de fructe sau legume păstrează o bună parte din proprietăţile nutritive ale ingredientelor din care sunt produse aşa că aduc un aport important de nutrienţi şi majoritatea copiilor le consumă cu plăcere.

„Atunci când cumpărăm suc de fructe trebuie să fim atenţi la conţinutul produsului şi la metoda de conservare. Este de preferat să alegem sucurile care nu conţin îndulcitori adăugaţi. În privinţa momentului zilei când e indicat să consumăm sucul de fructe, probabil cel mai bun moment este după micul dejun, deoarece sucul de fructe ne dă energie pentru restul zilei (consumul pe stomacul gol ar putea să producă disconfort gastric unor persoane mai sensibile). Consumul de suc de fructe este recomandat copiilor care uneori manifestă rezistenţă la consumul de fructe întregi”, explică Damian.

Suc natural pentru energie

Christine Bailey, autoarea cărţii „Dieta cu sucuri naturale” recomandă ca remediu rapid pentru momentele în care micuţii se simt obosiţi, un suc hidratant şi energizant cu pere şi struguri, bogat în zaharuri dulci, naturale. Este o băutură perfectă înaintea unui antrenament fizic.

Aveţi nevoie de 2 pere, 150 de grame de struguri, 1 prună, 3 frunze de mentă, 1 linguriţă de ulei de seminţe de in, apă minerală. Se storc perele, strugurii, pruna şi frunzele de mentă. În suc se adaugă uleiul, iar deasupra se toarnă apă minerală carbogazoasă.

Perele conţin niveluri ridicate de fibre alimentare ce menţin sănătatea intestinelor. De asemenea, sunt bogate în vitamina C, care întăreşte imunitatea şi în cupru, cu efect antioxidant asupra corpului. Strugurii albi au un conţinut ridicat de proteine ce ajuta la reechilibrarea nivelurilor acid-acalin din corp şi restabilesc electroliţii, care asigură comunicarea dintre celule şi se pot epuiza în timpul unui antrenament.

Exemplul vedetelor

Cântăreaţa Corina Bud încearcă să gătească în casă cu ingrediente naturale pentru a-i asigura băieţelului ei Robin o nutriţie echilibrată.

„Pentru noi nu există niciun mic dejun fără fructe proaspete. Cred că ele nu doar ne însănătoşesc, dar ne înveselesc şi ziua. Mănânc fructe şi legume de mai multe ori pe zi – de fiecare dată când vreau să iau o gustare, prefer să ronţăi un măr sau un morcov. Au o savoare aparte, iar gândul că îmi şi ajută organismul, de la piele pȃnă la întregul sistem imunitar, mă face să am o „relaţie” serioasă cu aceste alimente. Robin, fiul meu, mănâncă fructe şi legume proaspete pe parcursul zilei ca şi gustări între mese. L-am învăţat că fructele şi legumele proaspete îl fac mai fericit aşa că le devorează cu pofta, iar eu am grijă ca de fiecare dată când e jucăuş să-i amintesc de ultimul fruct mâncat”, spune cântăreaţa Corina Bud.

Realizatoarea tv de emisiuni de sănătate Simona Bălănescu spune că este foarte important ca părinţii să discute cu copiii pe tema alimentaţiei corecte încă de la vârste mici.

„Cred că este de datoria părintelui să îi dea copilului produsele cele mai sănătoase. Atunci când merg la cumpărături cu Marc îi explic că anumite alimente nu sunt bune, iar altele sunt necesare pentru a creşte mare. Produsele cu exces de zahăr pot fi înlocuite cu succes de batoanele din seminţe de susan cu miere sau chiar cu un bol de seminţe de floarea-soarelui, migdale, stafide şi poate boabe de strugure. Deşi se spune că dulciurile conferă energie micuţilor, eu cred că această energie şi-o pot lua cu uşurinţă din fructele proaspete şi mai cred că părintele este un model. Dacă părintele mănâncă sănătos, şi copilul său va face la fel”, crede Bălănescu.

Alexandra Jeles
Alexandra Jeleshttp://alexandra-jeles
Alexandra Jeles, redactor Rl online
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă