România este o ลฃarฤ profund coruptฤ.
De aceea, menลฃinerea ei pe ลina greลitฤ, care-i duce pe cei mai mulลฃi în prฤpastie, dar îi cocoลฃeazฤ pe doar câลฃiva pe cele mai înalte culmi ale succesului, a fost o prioritate pentru „bฤieลฃii deลtepลฃi” în cea mai mare parte a secolului XX ลi, nici o surprizฤ, rฤmâne de actualitate.
Corupลฃiei sistemice îi „datorฤm” 99% din rezistenลฃa la reformฤ, indiferent de sector, restul de 1% putând fi atribuit prostiei. Când, totuลi, s-a pus problema de a da startul unor timide reforme, tot corupลฃiei sistemice i-am „datorat”, ลi tot în proporลฃie 99%, caracterul de faลฃadฤ al schimbฤrilor. Restul de 1% poate fi, în continuare, atribuit prostiei.
Decidenลฃii de la Bucureลti ลi din conducerea judeลฃelor au avut astfel tot interesul sฤ impunฤ proiecte, legi ลi strategii de administrare a statului, cel mai adesea, cu sfidarea logicii, a recomandฤrilor fฤcute de organisme internaลฃionale avizate, inclusiv cu sfidarea evidenลฃei, adicฤ a modelelor funcลฃionale din statele civilizate.
Totul s-a petrecut sub cinica devizฤ – „nici un pas prost fฤrฤ rost”.
Cam aลa au stat lucrurile ลi cu forma ลi reforma administrativฤ a României.
Cel puลฃin din 1990 încoace, împฤrลฃirea în cele 41 de judeลฃe a subminat decisiv ลansele unei dezvoltฤri coerente ลi a reuลit, în plus, sฤ punฤ la bฤtaie terenul potrivit pe care s-au ลฃesut puternice reลฃele de corupลฃie.
Judeลฃ cu judeลฃ, acestea au preluat controlul teritoriului ลi au dosit în buzunare veto-ul pentru orice decizie majorฤ, chiar dacฤ s-ar dovedi utilฤ.
Întreลฃinutul haos instituลฃional ลi influenลฃa subteranฤ a baronilor ลi baroneลฃilor locali s-a construit pe o infrastructurฤ parazitarฤ, formatฤ din zeci de prefecturi ลi de consilii judeลฃene, populatฤ cu peste 1000 de astfel de consilieri ลi strangulatฤ cu sute de direcลฃii ลi agenลฃii judeลฃene.
Per ansamblu, tot atâtea fisuri în procesul de decizie ลi de organizare a fluxurilor financiare care pornesc dinspre bugetul central ลi cele locale.
Aparatul greoi care s-a dezvoltat în timp pe seama celor 41 de judeลฃe nu a semฤnat nicidecum cu ideea unei descentralizฤri autentice, ci cu o planificatฤ operaลฃiune de drenare a banului public, tocmai prin facilitarea creฤrii polilor locali de influenลฃฤ ลi a parteneriatelor reciproc avantajoase dintre politicieni, oameni de afaceri, funcลฃionari ลi magistraลฃi locali.
Totul s-a produs cu atât mai uลor cu cât 41 de judeลฃe pentru o suprafaลฃฤ ca a României înseamnฤ exagerat de mult, iar cu cât judeลฃul este mai mic, cu atât devine mai ermetic, deci mai puลฃin transparent.
Cele de mai sus nu ar trebui sฤ mai reprezinte un secret pentru nimeni în zilele noastre ลi cu atât mai puลฃin pentru oamenii politici din România anului 2011.
Din contrฤ, sunt sigur cฤ mulลฃi dintre aceลtia sunt deja conลtienลฃi cฤ sistemul actual o fi bun pentru interesele meschine, dar prost pentru interesul naลฃional.
Europa, cel puลฃin, ne-o spune cu fiecare an tot mai apฤsat ลi ne aratฤ cum, perpetuându-l, am pierdut ลi vom mai pierde accesul la miliarde ลi miliarde de euro din fondurile UE.
Singura soluลฃie, reorganizarea administrativฤ a teritoriului, a stat însฤ tot timpul la îndemânฤ.
De ce nu s-a întâmplat nimic pânฤ acum, chiar dacฤ de atâลฃia ani avem, spre exemplu, un model funcลฃional, dar fฤrฤ statut juridic, de opt regiuni de dezvoltare?
De ce nu a demolat nimeni judeลฃele, mici ลi peste 40 la numฤr, cât timp pe structura regiunilor de dezvoltare se acceseazฤ totuลi bani europeni pentru proiecte care, realizate pe un asemenea tipar, capฤtฤ în sfârลit o anvergurฤ publicฤ apropiatฤ de standardele cerute la Bruxelles?
De ce nu a fost demantelat pânฤ acum pฤienjeniลul local de instituลฃii, aleลi ลi funcลฃionari ai statului – mulลฃi, corupลฃi, ineficienลฃi – pentru a pune în loc un sistem flexibil, mai simplu, mai eficient?
Ei bine, amânarea din ultimul deceniu a reorganizฤrii administrative a României pe câteva regiuni este tocmai proba influenลฃei nocive pe care a cฤpฤtat-o baronetul local în partide, în Parlament, în Guvern.