Nava militară „Regele Ferdinand” a executat în noaptea de joi spre vineri o misiune de asistenţă umanitară şi salvare a aproximativ 150 de persoane aflate în dificultate la bordul unei ambarcaţiuni civile în Marea Mediterană.
Ambarcaţiunea civilă de mici dimensiuni, era încărcată până la refuz cu emigranţi africani, între care 10 femei şi 15 copii, şi a părăsit portul libian Misrata pe 9 mai. Din cauza defectării motorului şi a infiltraţiilor de apă la bord, ambarcaţiunea a început să plutească în derivă la aproximativ 100 de mile marine nord de Tripoli, fiind în pericol de scufundare. O echipă de specialişti din echipajul fregatei româneşti a urcat la bordul ambarcaţiunii şi a acordat asistenţa necesară, astfel încât au fost remediate problemele tehnice şi repornit motorul, au fost izolate infiltraţiile de apă şi reparată pompa de drenaj apă din cala vasului.
Echipajul fregatei Regele Ferdinand a oferit, de asemenea, pasagerilor ambarcaţiunii alimente, apă, precum şi combustibilul necesar continuării în siguranţă a călătoriei pe mare. Potrivit Statului Major al Forţelor Navale, acţiunea umanitară a echipajului fregatei româneşti se înscrie în prevederile Convenţiei internaţionale pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare (SOLAS Convention), navele NATO participante la operaţia „Unified Protector” având ca misiune şi acordarea de sprijin ambarcaţiunilor aflate în primejdie. Fregata „Regele Ferdinand” este comandată de comandorul Mihai Panait şi are la bord un echipaj alcătuit din 205 marinari.