Românii sunt de două feluri: cei care înşală Fiscul şi cei care sunt înşelaţi de el. O a treia categorie, cea în care relaţia e corectă, contractuală, bazată pe încrederea că ne facem servicii reciproc, nu există. Crearea ei ar fi însemnat adevărata reformă a statului. Dar nu suntem pe calea cea bună.
Cu Ordonanţa 58/2010 Guvernul s-a purtat ca un ţăran beţiv, stăpân al unei mârţoage costelive, care în fiecare zi întârzie când urcă dealul de tare ce gâfâie, şi căruia, ca să recupereze pierderea, îi vine ideea să încarce căruţa de două ori mai mult. Mintea beţivului cea de pe urmă! Bine că se confruntă toată lumea în proiecte de introdus noi taxe şi complicat pe cele vechi, în speranţa că vor rezolva finanţele statului. De fapt, competiţia între Ponta, care vrea să revină la o taxă pe venit progresivă, ba chiar una cu deductibilităţi, şi Boc, care a bătut recordul la impozite redundante, se rezumă la cine pune mai mulţi saci în căruţă. Ăia mai mici au şi ei ideile lor. Nu am putea, la o adică, crea un stimulent pentru ţăran? De exemplu, dacă ajunge mai repede sus, îi mai dăm o votcă mică? La rigoare, hai să i-o dăm înainte, ca să pocnească mai dihai din bici!
Ca să pricepem de ce Fiscul nostru subperformează, deci colectează cu vreo treime mai puţin decât ar trebui, e cazul să ieşim din lumea cifrelor şi să îi facem o vizită lui, Fiscului. Eu l-am vizitat acum vreo câţiva ani, când i-au trimis o scrisoare oficială şi personalizată bărbatului meu că i-au luat nişte bani în plus şi că vor să îi dea înapoi. Eu m-am opus unei vizite, suma fiind mică. Fiind însă şoferul familiei, am sfârşit prin a ajunge acolo, vreo zece funcţionari într-o cameră în care nimeni nu ştia despre ce e vorba şi nimeni nu recunoştea să fi trimis respectivul document – indescifrabil semnat, desigur. După o enormă pierdere de timp în care am cules jelanii şi mulţumiri că SAR a contribuit la introducerea cotei unice („Vă daţi seama ce greu era înainte? Vai de capul nostru, ştiţi cât suntem plătiţi?”), s-au hotărât că a fost o eroare, Fiscul nu îi datora bani şi nici nu s-au ostenit să anuleze hârtia cu pricina. L-am dus dezamăgit acasă. Anul ăsta i-a venit însă o hârtie care îl anunţă că de fapt el le datora lor bani în acel an şi să facă bine să li-i dea, o altă sumă tot mică, la care au adăugat însă penalităţile aferente celor cinci ani în care nu şi-au dat seama de acest lucru, care sunt ceva mai semnificative. În ultimul an, de când trebuie să facă rost musai de bani, au trimis la mii de oameni anunţuri de astea, cu „regularizări” din urmă – cu alte cuvinte, forme de rechiziţie nejustificată, care să le mai umple buzunarele uşor şi fără efort. Nu explică nicăieri ce regularizează, nu sunt în stare să explice unde au fost în ultimii cinci ani sau să dea măcar un print, invocând fişiere mistice de calculator la care doar ei au acces, şi, evident, la un proces ar pierde.
Asta nu e unica istorie care explică de ce colectarea e cum e. De exemplu, Primăria Bucureşti sub mandatul Băsescu-Videanu nu a numit doi ani pe cineva care să colecteze ratele rezultate din consolidarea blocurilor cu bulină roşie, fiind o situaţie nouă. Când a fost numit unul, pe lângă că ne-a dat la toţi un cont greşit în trezorerie, pe lângă că a trebuit să dau telefoane la contabilul-şef să nu îmi dea banii înapoi că îi plătisem eu rata soţului meu, legal, din contul meu bancar (!), a aplicat şi penalităţi pe doi ani că nu au fost plătite ratele înainte să fi deschis ei contul, iar de atunci nu s-a găsit nici un şef să admită că a fost o tâmpenie şi să anuleze prostia (pe această cale îl anunţ pe primarul general). Ratele sunt pe 20 de ani, dar data creării contului există, deci, dacă persistă să ne ceară penalităţi peste 15 ani pentru primii doi (la care fondul a fost plătit când a apărut contul), o să îi dăm în judecată. Poate însă să o facem de pe acum, că e cazul să facem câteva procese strategice statului, cu publicitatea aferentă, poate mai deschide careva ochii pe acolo. Şi, în sfârşit, a treia poveste e de la un fisc provincial, unde a trebuit să mă duc recent doar ca să aflu un răspuns la o cerere. Funcţionarul cu pricina n-a înţeles douăzeci de minute ce voiam – în mod evident era un cretin care trişase la aşa-zisul examen pe post. Epuizat, la sfârşitul acestei perioade s-a cerut la toaletă, de unde nu s-a mai întors. Îngrijorată că a căzut înăuntru, i-am alertat pe colegii săi, care l-au dat în urmărire generală în clădire. Până la urmă a fost găsit pe mobil, se ducea la ţară (a zis el), unde uitase ceva cu cinci zile înainte şi îşi amintise brusc. Închipuiţi-vă un pic cum o să aplice ăsta impozitul UNPR pe avere, la care ar trebui să estimezi valoarea caselor şi a maşinilor unora, în general bogaţi care au asistenţă juridică.
Ăsta e Fiscul. Dacă vă întrebaţi de ce Becali sau Vântu câştigă toate procesele cu Fiscul, aici e răspunsul. Nu daţi vina degeaba pe judecători! Nici măcar nu sunt sigură că avocaţii lor mai buni sunt răspunsul. Pur şi simplu, la felul în care se fac actele e imposibil să câştige statul – se bazează doar pe faptul că majoritatea nu îi dau în judecată, fiind oameni săraci, obişnuiţi din comunism să fie călcaţi în picioare şi neavând noi încă o categorie de avocaţi specializaţi. E un enorm eşec al tuturor miniştrilor de Finanţe că, la atâţia ani după ce am introdus impozitul pe venitul global şi după ce l-am simplificat prin cota unică, performanţa e tot slabă, ce a mai crescut e că au declarat mai mulţi, stimulaţi de cota redusă. Funcţionarii au rămas, mulţi din ei, nişte amărâţi stresaţi că au un computer în faţă. Au fost bani cu carul de la UE pentru computere, software şi training al personalului – au profitat puţinii mai deştepţi. Această incapacitate în a reforma statul în ce are el esenţial, funcţionarii, combinată cu o lipsă de înţelegere totală a felului în care funcţionează o economie în dezvoltare sufocă economia noastră şi pe puţinii ei întreprinzători. Marea soluţie de a nu mai trimite „n” votanţi să depună declaraţiile, ci de a încărca firmele cu obligaţia asta, arată şi ea ce puţin înţelege Guvernul cum trebuie să te comporţi într-o recesiune. Poate că totuşi era mai înţelept să percepeţi taxele noi pe venitul global, nu pe contracte separate? Şi mai aveaţi timp câteva luni să vă gândiţi cum să faceţi, că suma oricum e ridicolă?
Guvernul Boc este pe o cale greşită şi pare să fi uitat că a venit la guvernare zicând că reformează statul. A crescut sarcina administrativă în loc să testeze cine îi poate face faţă, mai ales în sectoarele-cheie de la Finanţe şi Muncă. Reformaţi instrumentul, nu mai puneţi saci în căruţă, că scădeţi şansele să ajungeţi sus pe deal, nu le creşteţi! Dacă vreţi să îmbunătăţiţi colectarea de taxe în România, aveţi de făcut două lucruri. Unu, să simplificaţi la maximum sistemul, să unificaţi taxele şi colectarea pe cât posibil. Exemple, berechet, cele două staruri postcomuniste sunt Estonia şi Georgia. Taxe puţine, simple, clare, unificate (de exemplu, o singura taxă pe proprietate!), fără deductibilităţi individuale, care ar creşte sarcina administrativă şi ar introduce interpretarea arbitrară din partea funcţionarilor, şi care sunt uşor de verificat de controale, dacă se fac! Şi al doilea – reformaţi personalul!
O să îmi spuneţi că Fiscul e idiot şi complicat şi în Germania, şi în Statele Unite, ţări în care oamenii îşi iau avocaţi ca să le completeze declaraţia fiscală. Se poate. Numai că să ştiţi că atunci când s-au dezvoltat ţările astea, cu alte cuvinte când erau la un nivel mai apropiat nouă, nu aveau asemenea sisteme complicate. Doi istorici ai economiei, North şi Wallis, au calculat că în America costurile de tranzacţie au crescut de la 25% în 1870 la 45% în 1970. Şi asta, într-o economie în care regulile sunt clare, proprietatea nu e contestată ca la noi, birocraţia e performantă, există arhive şi documentări pentru orice, nu stai ca la noi să te întrebi dacă acela care îţi vinde un birou are de fapt dreptul să ţi-l vândă, iar cel care trebuie să-ţi achite un preţ dispare regulat în ceaţă, ce să mai vorbim că nu poţi trimite autoritatea de stat pe urmele lui, rata de hotărâri judecătoreşti neimplementate bătând toate recordurile. Ne agităm cu câteva procente modificări la impozite pe care nu o să le colectăm niciodată, când reducerea mare ar fi aici, dacă am reuşi să-l imităm pe preşedintele georgian Saakaşvili, care în câţiva ani a tăiat dramatic aceste costuri în Georgia, reducând economia subterană şi făcând ţara să crească spectaculos! Dragă Emil, te invit în Caucaz, sau poate te ia şeful, că e amic cu Saakaşvili, sunt acolo şi alte lucruri de văzut decât tancuri ruseşti la orizont.
