În interiorul companiei APA NOVA s-ar fi creat o rețea de SPIONAJ din foști ofițeri de Securitate.
Scopul ar fi fost monitorizarea angajaților prin filaje și interceptări, pentru ca aceștia să nu dezvăluie date ce ar fi condus la depistarea activităților nelegale derulate, au arătat procurorii anticorupție în referatul prin care cer arestarea apropiatului primarului Chiliman, Vlad Moisescu, a consilierului personal a aprimarului general Oprescu Costin Berevoianu, și a lui Traian Ovidiu Semenescu, reprezentantul neoficial al Veolia în România.
”La nivelul SC APA NOVA Bucureşti SA a fost instituit un serviciu de securitate format din foşti lucrători ai serviciilor de informaţii care efectuează filaje şi interceptări în interesul persoanelor care controlează agentul economic şi care încearcă în acest mod să ţină sub control divulgarea de către angajaţii companiei de date care să conducă la depistarea activităţilor nelegale derulate”, arată DNA.
Tot pentru asigurarea confidenţialităţii activităţilor ilicite derulate „au fost înfiinţate conturi bancare confidenţiale prin intermediul cărora sunt efectuate plăţi de către persoane anume desemnate respectiv de către directorii Bruno Roche şi Lalague Laurent „.
Citește și: INTERCEPTĂRI: ”A venit DNA-ul peste noi!”. Cum se sifonau banii prin subcontractorii Apa Nova
Traian Semenescu, Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, reținuți de DNA în dosarul APA NOVA, au „afectat în mod grav parteneriatul strategic româno-francez transpus la nivel economic într-o asociere publică privată în cadrul unor societăţi comerciale pe acţiuni constituite sub forma unor agenţi economici care fac parte din Grupul francez de firme VEOLIA, respectiv SC APA NOVA Bucureşti SA, prin căpuşarea activităţii cu diferiţi agenţi economici prin intermediul cărora s-au scurs sume extrem de importante de bani în mod nelegal. Această situaţie a avut efect indirect inclusiv creşterea preţului serviciilor de apă şi canalizare plătit de locuitorii municipiului Bucureşti” precizează procurorii DNA în referatul prin care solicită arestarea.
Costin Berevoianu: „Acolo era scris să discutăm de siguranţa populaţiei, dă-o bă în p… a mă-sii”
Referitor la Berevoianu Costin, este de evidenţiat că, în perioada infracţională reţinută, a apărat interesele agenţilor economici privaţi de la care a obţinut diferite avantaje patrimoniale din poziţia de consilier al primarului general al capitalei, care impunea, din contră, protejarea interesului public.
Din probatoriul administrat „transpare dispreţul pentru interesul şi siguranţa populaţiei”.
Exemplificare: Costin Berevoianu: „Acolo era scris să discutăm de siguranţa populaţiei, dă-o bă în p… a mă-sii” (convorbire din 20.01.2011).
Inculpații erau convinși de faptul că pot mitui pe oricine în contextul în care câştigă suficient de mult cât să aibă posibilitatea să facă acest lucru.
Exemplificare: Mihai: „În capul lor este că dacă câştigă suficient de mult pot [mitui] judecătorul, poliţist … şi aşa mai departe” – convorbire din 13.08.2015).
Probele administrate de DNA au relevat, pe de altă parte, intenţia de a fi plăsmuite documente care să fie prezentate drept justificare pentru plăţile efectuate şi care să confere un caracter de legalitate acestora, în condiţiile în cre aceste documente nu au existat la momentul descinderii ( din luna august 2015 – nn) şi ridicării de înscrisuri de la sediul SC APA NOVA SA şi SC VEOLIA APĂ SERVICII SRL de către ofiţerii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Citește și: Peștii mari din dosarul ”Apa Nova”: Moisescu, Berevoianu și Semenescu, REȚINUȚI
Mai mult, probele au relevat posibilitatea ascunderii unor documente în baza cărora au fost efectuate plăţi presupus nelegale.
În speţă, există indicii conform cărora inculpații sunt parte dintr-un mecanism infracțional complex, având ca obiect comiterea unor infracțiuni de corupție, creat în scopul obținerii unor foloase ilicite.
Motivele pentru care se cere arestarea lui Semenescu, Moisescu și Berevoianu
Destructurarea acestui mecanism infracțional presupune în mod obligatoriu izolarea tuturor persoanelor cu privire la care există probe că au comis infracțiuni de genul celor reținute în prezenta cauză, astfel încât, urmărirea penală să se deruleze într-un mod eficient. Este de evidențiat că, lipsa unei reacții prompte și severe a autorităților determină o reținere a persoanelor care au cunoștință despre împrejurări relevante referitoare la fapte de corupție comise, în a relata organelor judiciare aspectele cunoscute și care pot duce la lămurirea completă a circumstanțelor faptice și la aflarea adevărului cu privire la activitatea infracțională a inculpaților.
Citește și: Poziția Apa Nova privind ancheta DNA
Perceperea de către opinia publică a unei reacţii ezitante din partea autorităţilor statului în raport de frecvenţa, întinderea în timp şi gravitarea infracţiunilor săvârşite de către cei trei inculpați, ar conduce la ideea că în societatea românească există persoane mai presus de lege şi asta ar accentua sentimentul de decredibilizare a instituţiilor publice în rândul opiniei publice şi de insecuritate al cetăţenilor că ar putea fi protejaţi eficient de astfel de manifestări antisociale.
De FRICĂ, martorii cer procurorilor să li se protejeze indentitatea
Mai mult, modalitatea concretă de săvârşire a activităţilor infracţionale relevă un grad de pericol social ridicat, care este apt a determina în rândul opiniei publice o reacţie negativă şi reflectă periculozitatea deosebită a inculpaților precum şi riscul ca aceștia să poată influenţa negativ persoanele ce au depus/depun mărturie (multe dintre acestea solicitând să fie audiate cu identitate protejată) în prezentul dosar de urmărire penală şi demersurile de aflare a adevărului.
Modul de săvârşire a faptelor, într-o perioadă lungă de timp, frecvența acestora, infracțiuni prin care inculpații şi-au pus interesele personale mai presus decât interesul statului, conturează o vădită stare de pericol pentru ordinea publică, având în vedere contextul social şi economic actual şi justifică privarea de libertate.
În absenţa unui răspuns ferm al autorităţii judiciare, lăsarea în libertate a inculpaţilor acuzaţi de fapte de o asemenea gravitate poate crea în rândul cetăţenilor un sentiment de neîncredere în organele statului şi temerea că valorile sociale nu pot fi protejate în mod eficient în situaţia unor fapte de acelaşi gen.
Astfel, arestarea inculpaților ar răspunde cerinţelor de actualitate, oportunitate şi proporţionalitate a arestării preventive, având în vedere că nicio altă măsură nu ar îndeplini scopul urmărit de legiuitor.
Analiza acestor condiţii în raport cu gravitatea faptelor săvârşite, persoana şi conduita inculpaților, reacţia opiniei publice, rezonanţa şi gravitatea faptelor, denotă că în speţă sunt îndeplinite exigenţele pentru a putea fi dispusă privarea de libertate.
Tribunalul Prahova a început judecarea cererii DNA de arestare pentru 30 de zile a inculpaților Ovidiu-Traian Semenescu, Vlad Moisescu și Costin Berevoianu pentru trafic de influență, respectiv cumpărare de influență.