Rectorul Universității București a anunțat, la TVR, că a sesizat Comisia de etica pentru a verifica lucrarea ştiinţifică a lui George Copos. Un doctorand în istorie, Cătălin Parfene, a descoperit că omul de afaceri s-a inspirat din lucrarea lui de master, făcută acum 10 ani.
Citește și: Reporterii România liberă fac în exclusivitate o analiză pe textele lui George Copos
Îndrumătorul deţinutului George Copos a fost profesorul universitar pensionar Stelian Brezeanu, cel care a coordonat în trecut şi lucrarea de master a lui Parfene.
”Am discutat cu colegii care fac parte din Comisia de Etică a Universităţii şi săptămâna viitoare vor cere oficial un exemplar din cartea care face obiectul acestei dispute publice şi urmează să ne pronunţăm asupra acestei situaţii după ce vom fi făcut această cercetare atent. În speţă trebuie văzut ce se va întâmpla cu profesorul Brezeanu care înţelegem, dar deocamdată nu avem toate dovezile, că a coordonat teza de master după care se face afirmaţia şi acuzaţia că s-ar fi făcut acest plagiat”, a declarat rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru.
Citește și: Cum se spală pe mâini editura Niculescu de scandalul Copos
Rectorul Universităţii Bucureşti este uluit de performanţa scriitorului George Copos. Mircea Dumitru spune că, pentru a scrie o carte de istorie medievală, omul de afaceri ar fi trebuit să cunoască cel puţin slavona veche pentru a se putea documenta.
După ce doar a răsfoit cartea lui Copos, Cătălin Parfene a descoperit câteva pasaje luate din lucrarea sa scrisă în 2005, sub îndrumarea aceluiaşi profesor universitar, Stelian Brezeanu. Pentru cartea „Alianţe matrimoniale în politica principilor români din Ţara Românească şi Moldova, în secolele XIV-XVI”, scrisă în două luni de detenţie, pedeapsa lui George Copos a fost diminuată cu 30 de zile. Într-un an şi o lună de închisoare, omul de afaceri a reuşit să scrie 5 cărţi şi să lucreze şi în atelierul de tâmplărie.