17.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialRecordul mondial la maraton, stabilit de Radcliffe în 2003, a fost invalidat

Recordul mondial la maraton, stabilit de Radcliffe în 2003, a fost invalidat

Recordul mondial la maraton feminin (2h:15.25) stabilit de britanica Paula Radcliffe în 2003 a fost invalidat de Federaţia Internaţională de Atletism, care a schimbat criteriile competiţiei cu ocazia Campionatelor Mondiale de la Deagu, a anunţat, marţi, agenţia Press Association, citată de AFP, informeaza Mediafax.

Potrivit sursei citate, sportiva britanică păstrează însă recordul mondial al distanţei, graţie celui de-al doilea cel mai bun timp al său realizat în proba de maraton, 2 ore, 17 minute şi 42 de secunde, în 2005.

IAAF a modificat regulamentul, stabilind ca numai timpii realizaţi în cursele feminine de maraton să fie validaţi ca recorduri mondiale. În schimb, dacă un nou timp de referinţă este realizat în cadrul unei curse mixte, atunci acesta va fi considerat “cea mai bună performanţă mondială (world best)”.

Paula Radcliffe a devenit cea mai rapidă femeie la maraton cu ocazia unei competiţii mixte, la care au paticipat şi bărbaţi, ce a avut loc la Londra, în 2003.

Decizia IAAF a provocat protestele unor asociaţii de maraton, care au apreciat-o ca fiind “injustă”. “Ar trebui să existe două recorduri mondiale pentru cursele în care sunt implicate atletele, care să ia în considerare condiţiile specifice din cursele mixte şi din cursele exclusiv feminine”, menţionează asociaţiile World Marathon Majors şi Asociaţia Maratoanelor Internaţionale, care doresc să dezbată acest subiect cu IAAF.

Cele mai citite

Dacian Cioloș a declarat că nu are prea mari emoţii cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European

Europarlamentarul Dacian Cioloș a declarat, luni, la Ploiești, că nu are "prea mari emoții" cu privire la viitoarea majoritate din Parlamentul European. El s-a...

Un grup de activiști pro-Palestina a instalat în semn de protest mai multe corturi în campusul Universității București

Un grup de activiști, care se identifică pe rețelele sociale cu numele „Solidaritate România-Palestina”, a instalat mai multe corturi în campusul Universității București, anunțând...

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...
Ultima oră
Pe aceeași temă