-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăOp & EdRechinu’ Stelu, noua fiță gastronomică de la mare

Rechinu’ Stelu, noua fiță gastronomică de la mare

Rechinul Stelu justițiaru e acum meniu la Pescăria lui Matei. Altul mai gras că ăsta s-a ras, se zice prin popor. USR-PLUS amenință cu Moțiunea de cenzură, după ce primul ministru l-a demis pe Stelian Ion din funcția de ministru al justiției, iar președintele Klaus Iohannis a fost de acord.

Lui Florin Cîțu i s-a umflat pipota, când l-a demis pe Stelian Ion, de grija românilor? Nu. Nici de frica maghiarilor din coaliția tocatului cățeilor de usturoi. Talibanii din USR-PLUS au anunțat jihadul. Vor susține Moțiunea de cenzură, care e altceva decât moțiunea #echipacastigatoare. Niciodată nu-i va fi mai greu lui Marcel Ciolacu să pună mimica cea gravă de măcelar al “Guvernului meu.” Sau să adune cavaleria de atac. Bărbatul care servește, ca blondele, apă plată cu lămâie, n-are vână și nici determinarea leului încins. E în postura leului bleg de la grădina zoologică, stârnit de copiii tembeli ai fostelor salvatoare de nurci, de papure și de țări. Iar leul nostru tradițional e în derivă. A și anunțat că nu merge pe Moțiunea sa și că preferă să o semneze pe a altora.

Sunt necesare 233 de voturi pentru căderea guvernului

La USR-PLUS s-a comis un foc de tabără. În final, fără a fi cardinal, tatăl micuțului posesor de ștrimfi în două culori, a anunțat fum alb. Până la redactarea comentariului n-a plecat câinele de la măcelărie.

Cică prin closetul șefilor din Kiseleff ai PSD se aude mai des cum se trage apa, decât cum se trage în guvern. Se zice că liderii principalului partid de opoziție, care nu au colți de inchiziție, fac pipi mereu, de frica ordinului: “Picați guvernul meu!”  Revoluționarul tablă de Buzău, Marian Ciolacu, nu știe Învârtita, jocul de perechi de la serbările românești. Să depună moțiunea lor, pentru că pe a noastră o ținem la dospit, a spus ieri liderul PSD.

citește și: “Guvernul meu,” guvernul Chupa Chups

Întrebarea nu e dacă va pica Florin Cîțu, în ciuda voinței sistemului, pavăză și scut, ci cine va fi în stare să adune 233 de parlamentari, mulți fiind acoperiții “statului Barbă Cot.”

S-a anunțat mai demult că ministrul justiției, ajuns de nicăieri și azvârlit acum spre niciunde, a cam luat-o pe arătură cu SIIJ-ul, amendat de ungurii din UDMR. Acum a luat-o spre Constanța, cu bilet doar dus, acolo unde nu vine trenul din Franța.  

Mai există varianta ca miniștrii USR-PLUS să demisioneze în bloc din guvern. Atunci, Cîțu va trebui să ceară Parlamentului votul de investitură.

USR-PLUS amenință cu Moțiunea de cenzură,Rechinul Stelu ,Rechinu Stelu de la Pescăria lui Matei
desen de Ștefan Popa Popa’S

N-a plecat SIIJ-ul la Parchet, dar a plecat rechinul la pachet. Ăsta-i chicirezul ce învârte titirezul. Nu orice poruncă poate fi și jucată sau pusă în rol. Când umblii cu boii mici și te crezi bărbat ca Vlădu, ministrul de opt săptămâni, n-ai cum să ratezi condiția de păcălici.

A sfidat CSM-ul, a crezut în puterea umbrelor sale mai tare ca un zmeu. S-a gândit că va face istorie. Acum e pe post de meniu. Bine că e servit și nu trebuie să servească.

Trist sfârșit la nici 40 de ani. Deh, ei te înalță, ei te doboară. Întreabă-ți obediența, că acolo se știe mai bine cine împunge mărul din porc și cine scoate ștuțul din păsărica Mioarei, fata de comitet a batalionului!

Săracul Stelian Ion n-a ieșit încununat cu lauri, ci s-a trezit prăjit în ulei de mentă. Demența lui cognitivă, când a crezut că e nașul magistraților, exploda la ore de maximă audiență. Toți farsorii binomului se frecau cu mentă pe mâini, că dementul îi va aduce înapoi, pe post de controlori de trafic spre penitenciare.

N-a fost să fie! A fost doar o sculă de sistem. O balenă de acvariu. Acum fierbe în suc propriu, în cuptorul faimosului bucătar al Pescăriei lui Matei.

Citește și: Un istoric olandez explică motivele Masacrului de la Odessa

Rechinul Stelu prăjit, meniu de aroganță

Amintirea lui va fi veșnică. Nu în Ministerul justiției, ci ca meniu de aroganță și de gusturi cool la prestigioasele mese dansante, acolo unde nu intră nimeni cu cardul gol, ci doar cu portofelul plin.  

Rechinul Stelu, în aspic, stropit cu mujdei de usturoi, e noul festival culinar al sfârșitului de vară pe litoral. Și câți dintre români n-ar gusta rechin la tavă. Să ne reamintim, USR-PLUS amenință cu Moțiunea de cenzură!

E bine să fii celebru după o viață de crustaceu. În mare nu te știa nimeni. Doar planctonul fugea din calea ta. Te cam speriai pe vremurile de casino. Ai băltit o vreme pe la maluri. Ți-au cam țiuit urechile la festivalurile electrice. Dar ai suportat. Aveai firimituri să lingi. Coaste de pescăruși, azvârlite în mare, tone de hamsii, de labani te hrăneau. Acum ești, la ban, halit în mujdei, așa cum îți plăcea ție, puternic și concentrat, de stătea lingura băț.

Te-au pârlit. Ți-au ajuns himerele pe post de piftii. Credeai că Bibanul ți-a făcut transfer din tilișcă-n merțan? Ca tu să fii baștan? Nu ai fost decât un tiriplici de cazemată. Te-ai visat călău de magistrați și ai sfârșit trofeu din vânătoarea mistreților.

Ars între coloane

Ești împuns cu scobitori și scris pe meniu, cum voiai să scrii tu condamnările la pușcărie. Ești parfumat pe la subțiori cu vinegar, aspru incolăcit de frunzele de dafin (laurii veștejiți n.a.), îmbălsămat cu pătrunjel și legume asortate. Ești zeiss. Ca timbrul de pe scrisoarea, trimisă lu mama anul trecut, când ai anunțat-o arogant că ești ministru. Sinistru, băh, dar nu m-ai auzit!

Te-au ars bibicule, între aripi, nu între coloane, că nici de rit nu erai bun pentră că te încălțai cu fesul.

Güle güle, Rechinul Stelu. Sărat microfonat, captura regimentului, ai devenit rechinule, vârf de comandă, în tura de noapte a chelnerițelor cu minijup și poponeț râvnit de pe timpul când erai în mare.

Vocile lumii

Cristian Saider

Deputat

USR-PLUS amenință cu Moțiunea de cenzură,Rechinul Stelu ,Rechinu Stelu de la Pescăria lui Matei

“Premierul Florin Cîțu l-a șantajat pe Stelian Ion, ministrul justiției, că dacă nu dă avizul pe ”PNDL 3” până la miezul nopții, îl remaniază. Mai apoi s-a răzgândit și l-a remaniat, fără să mai aștepte termenul dat de el însuși”, a susținut Seidler.

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă