Zvonurile din lumea presei scrise abunda in ultimul timp: o suta de jurnalisti de la sectia de stiri a New York Times urmeaza sa paraseasca voluntar publicatia sau sa fie dati afara daca refuza; ziarele britanice fac economii drastice; reduceri de personal la editura Condé Nast, a carei revista Glamour pierde opt redactori respectati. In SUA si alte parti ale lumii exista sentimentul ca de mult anticipata implozie a industriei actualitatii se accelereaza, atingand un soi de masa critica. Decanul unei celebre scoli de jurnalism, dand glas unui sentiment comun intre colegi, imi spunea recent: "Noi pregatim studentii ca sa se alature unei profesii care la momentul absolvirii lor nu va mai exista in forma pe care o stim noi".
Realitatea nu poate fi cosmetizata: cititorii de presa scrisa, cel putin in Occident, imbatranesc; cititorii tineri prefera sa se informeze pe internet, unde consumatorii petrec mult mai putin timp cu citirea stirilor decat cei care consuma presa scrisa. Cel mai crunt pentru intreaga industrie este ca oamenii dispusi sa plateasca pentru ziare nu sunt dispusi sa plateasca pentru acelasi continut pe care il citesc acum de pe un ecran. Dar inseamna toate acestea doar moartea stirilor sau avem de-a face cu o evolutie? Cred ca asistam la nasterea a ceva nou. Acum, dupa decesul modelului vechi al relatarii actualitatii, suntem in doliu. Am avut onoarea sa asist la premiera noului documentar "Cel mai periculos om din America" (The Most Dangerous Man in America), un film ce spune povestea lui Daniel Ellsberg, care in 1971 a predat cu mare curaj asa-numitul Dosar Pentagon catre New York Times, cu toata impotrivirea guvernului.
La acea vreme, ziarele erau luate in seama de public si puteau fi o voce puternica, deranjanta pentru potentati. Daca erai presedintele Richard Nixon, nu puteai ignora ce apare pe prima pagina a New York Times. Internetul aduce beneficii multiple, dar segmentarea noastra in subculturi online face si o victima: pierdem astfel un punct focal comun. E usor pentru un presedinte sau un prim-ministru sa ignore 1.000 de site-uri de internet; paradoxal, multitudinea de oferte si voci din mediul online a slabit puterea presei de a trage la raspundere liderii. Dar exista si un efect benefic al disparitiei vechiului model de stiri. Relatia oamenilor cu persoane care emana autoritate – doctori, politicieni, lideri religiosi sau chiar ziaristi – nu mai are acea tenta de totala deferenta. Asta inseamna ca, pentru a supravietui, ziarele trebuie sa renunte la tonul "de sus in jos", la acel sentiment de "noi decidem ce e important" si sa creeze modele colaborative de documentare si interactiune cu cetatenii.
Nu e vorba doar de a permite comentarea articolelor pe internet; inseamna crearea de noi oportunitati pentru cetateni de a documenta, inregistra, gestiona si edita stiri din propria lor comunitate. Din aceasta modificare a relatiei de putere dintre publicisti si cetateni ar putea evolua o noua forma, care are potentialul sa devina la fel de puternica precum jurnalismul traditional, daca nu chiar mai puternica decat acesta. Mai intai, portalurile de stiri online trebuie sa creeze linkuri nu doar catre surse, ci si catre imagini live, oferite in mod ideal chiar de cetateni. Eu, personal, am conceput deja cateva editoriale in parteneriat cu un site de stiri video pentru cetateni, "The Glass Bead collective". Exista o puternica valoare a imediatului care transpare din relatari ce contin linkuri catre materiale in care veteranii sunt calcati in picioare de politia calare la o demonstratie din timpul dezbaterilor pentru alegerile prezidentiale din SUA sau in care vedem studenti atacati cu gaze lacrimogene in camerele lor in timpul recentului summit al G-20.
Pe masura ce tot mai multi cetateni inregistreaza si documenteaza evenimente, ziarele online trebuie sa-si gestioneze materialele astfel incat sa reflecte realitatea la un nivel al imediatului vizual pe care cititorii de stiri il asteapta din start. In al doilea rand, publicatiile de stiri trebuie sa devina interactive: ar trebui, de pilda, sa-i invete periodic pe cetateni cum sa scrie editoriale, astfel incat redactorii sa poata primi contributii cu adevarat diversificate – dar bine documentate, bine scrise si bine argumentate – de la oameni de toate felurile. In fine, cetatenii ar trebui sa poata continua sa administreze un subiect de stiri. Pe Facebook am putut constata uluitorul potential atunci cand am publicat un articol si mi-am invitat "comunitatea" sa continue documentarea si dezbaterea. Desigur, m-am confruntat si cu surse neserioase, de aceea ziarele viitorului ar trebui sa-si ajute cititorii sa inteleaga ce inseamna o sursa buna si ce presupune un bun jurnalism cetatenesc.
Dar am trecut si prin cateva situatii in care oameni din toata lumea si lucrand in tot felul de profesii m-au ajutat sa aprofundez intelegerea si documentarea pe subiecte atat de diverse precum dreptul militar, practicile religioase si gripa porcina. Orice schimbare de mediu presupune o perioada in care se tine doliu dupa cel vechi. Nu pretind ca as fi in posesia Sfantului Graal al jurnalismului, adica a unui plan de afaceri sustenabil pentru ziarul viitorului. Dar stiu ca aceasta sustenabilitate a afacerii poate fi mai curand obtinuta daca ziarele isi iau in serios cititorii si ii pregatesc sa documenteze propriile momente si viata propriilor comunitati. Daca editorii de ziare continua sa aranjeze sezlongurile pe puntea vasului lor elegant si elitist, in timp ce nava se scufunda, isi merita pe deplin soarta.
Copyright: Project Syndicate, 2009.
www.project-syndicate.org
