17.4 C
București
marți, 1 octombrie 2024
AcasăSpecialRCJ înfruntă campioana

RCJ înfruntă campioana

Învinşi dramatic, în ultima etapă, de Steaua, constănţenii speră că vor avea mai mult succes în faţa campioanei Ştiinţa Baia Mare. Cele două formaţii sunt şi în acest an printre favoritele la câştigarea competiţiei naţionale. Meciul dintre Ştiinţa Baia Mare şi RCJ Farul se dispută duminică de la ora 11.00, la Baia Mare, şi contează pentru etapa a VI-a a Superligii. Maramureşenii sunt favoriţi. Ei au ca atu statutul de campioni ai ultimelor două ediţii şi, totodată, ocupă şi primul loc în ierarhia actualului sezon.

Farul a demonstrat însă, în această primă parte a competiţiei, că este în stare de surprize şi, la Baia Mare, se anunţă un meci echilibrat. Căpitanul marinarilor, Daniel Carpo, consideră că el şi colegii săi pot produce surprize la Baia Mare. „Ne aşteaptă un meci greu, însă nu suntem învinşi din start. Cred că o clasare pe locul secund înaintea semifinalelor încă este posibilă”, a spus Carpo.

 

Cele mai citite

Cum să alegi cele mai bune gantere?

Ganterele sunt greutăți libere cu mâner scurt, utilizate în cadrul antrenamentelor de forță pentru biceps, triceps, umeri, spate și antebraț. În afară de creșterea...

Anul agricol 2024, excelent pentru producția de prune, dar provocările persistă în valorificarea ţuicii româneşti

Anul agricol 2024 a adus o recoltă generoasă de prune, în special pentru soiurile de vară și livezile situate în zonele de câmpie, unde...

Bărbat care punea la dispoziție locuințe pentru practicarea prostituției, reținut de oamenii legii

Zece percheziţii domiciliare au efectuate luni, 30 septembrie, în județul Mureș, într-un dosar de proxenetism, un bărbat de 45 de ani fiind reţinut. Suspectul...
Ultima oră
00:02:44
Pe aceeași temă