17.8 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecial"Razboiul stelelor" continua pe stadion

„Razboiul stelelor” continua pe stadion

Spectacolul "Razboiul stelelor: o calatorie muzicala" va avea premiera pe 10 aprilie 2009 pe stadionul londonez O2

Seria "Star Wars" se intoarce – de data asta ca o experienta live, de stadion, anunta The Times. 17.000 de spectatori (cat e capacitatea stadionului londonez O2) se vor putea delecta cu musicalul "Star Wars: A Musical Journey" ("Razboiul Stelelor: O calatorie muzicala"), bazat pe coloana sonora a filmului, compusa de veteranul John Williams. Spectacolul, care va avea loc pe 10 aprilie 2009, rezuma cele sase filme ale seriei intr-un show care combina fragmente din film cu o orchestratie live, asigurata de 86 de muzicieni de la Royal Philharmonic Orchestra. Spectacolul nu va contine prestatii live pe scena, asigurate de actori, ci va fi insotit de proiectii video pe un ecran mare de 27 metri – astfel ca acesta va arata mai mult ca un concert de muzica clasica in fata unui ecran gigantic.

Another Planet, compania care produce spectacolul, sustine ca marea provocare a musicalului a fost aceea de a condensa mai mult de 13 ore de film in 90 de minute, incat povestea sa ramana inteligibila. Spencer Churchill, unul dintre producatori, a refuzat sa spuna ce scene au fost taiate, insistand insa pe ideea ca multe dintre secventele favorite ale fanilor au fost pastrate. Printre secventele care nu au cazut la selectia finala: distrugerea Stelei Mortii, scena de dragoste dintre Anakin Skywalker si Padme Admidala si cateva batalii in care minusculele nave de un loc ataca mari nave spatiale. Fanii puristi ai seriei, care au deplans introducerea personajelor realizate pe calculator in ultimele episoade, vor fi un pic dezamagiti: monstrul Jar Jar Binks este inclus in musical. Spencer Churchill a declarat ca prevalenta secventelor din vechea serie vizavi de acelea din ultimele sequel-uri va fi sensibil egala.

Ideea din spatele adaptarii muzicale a filmului este de a permite spectatorilor o participare mai mare: "E o diferenta intre a sta jos si a privi filmul si a asculta pur si simplu coloana sonora. Prin acest spectacol am incercat sa legam cele doua experiente intr-una totala". Pentru a face experienta chiar mai cuprinzatoare, spectacolul va fi insotit de o expozitie cuprinzand arme si costume originale din film – cu atat mai tentanta cu cat recuzita folosita in film a devenit obiectul unui adevarat fetis in randul subculturii fanilor Star Wars (sabia laser folosita de Luke Skywalker a fost vanduta, la o licitatie in Hollywood, cu 200.000 de dolari, de pilda).
Producerea spectacolului a durat doi ani, iar pretul biletelor este pe masura: intre 30 si 100 de lire. Daca spectacolul va avea succesul scontat, va fi reluat intr-un tur european. Nu s-a suflat insa o vorba despre vreun tur american – impactul crizei economice este, se pare, mai mare pe Broadway decat pe "batranul continent".

» Pentru a face experienta chiar mai cuprinzatoare, spectacolul va fi insotit de o expozitie cuprinzand arme si costume originale din film – cu atat mai tentanta cu cat recuzita folosita in film a devenit obiectul unui adevarat fetis in randul subculturii fanilor Star Wars.

Istoria "Star Wars"
Dupa succesul inregistrat cu "American Graffiti" (1974), George Lucas a filmat in Tunisia o parte din "Star Wars", pe care a aratat-o producatorilor de la Hollywood. Acestia l-au refuzat, spunand ca filmul nu are nici o sansa de a ajunge pe ecran. Lansat in 1977, "Razboiul Stelelor" a inregistrat insa un succes fulminant, transformandu-l pe Lucas intr-un om bogat si permitandu-i sa-si deschida propriul studio. Urmatoarele doua parti, "Imperiul contraataca" si "Intoarcerea lui Jedi", au fost filmate in 1980, respectiv 1983, cu acelasi succes de casa. Dupa acest an, Lucas a luat o lunga pauza. In 1999, profitand de avantajul oferit de noile tehnologii digitale, Lucas a reluat seria, producand "Razboiul Stelelor 2: Amenintarea fantomei", urmat in 2002 de "Atacul clonelor" (film integral digital) si in 2005 de "Razbunarea Sith". Muzica tuturor filmelor este asigurata de John Williams, un compozitor care a respectat dorinta lui Lucas de a produce o muzica asemanatoare cu cea din "Odiseea spatiala 2001".

CIFRE DE AFACERI
» Vanzari totale de peste 9 miliarde de dolari

Pentru George Lucas pare putin probabil ca acest spectacol sa fie ultima  incercare de a-si tine franciza in viata. Producatorul, care a obtinut mai mult de 4 miliarde dolari de pe urma seriei "Star Wars", a lansat de curand prima serie de animatie bazata pe film. In cifre, "Star Wars" arata asa: 4,5 miliarde dolari, cifra totala de boxoffice; 9 miliarde, vanzari totale (incluzand jucarii, gadgeturi etc.); 11 milioane dolari, bugetul primului film, din 1977; 115 milioane dolari, bugetul ultimului episod, "Revenge of the Sith" ("Razbunarea Sith"), din 2005.

Cele mai citite

Germania, Franța și alte state UE fac eforturi pentru a accelera întoarcerea migranților în țările lor

Șaptesprezece țări europene au cerut Comisiei Europene să înăsprească regulile UE privind returnarea migranților ilegali în țările lor de origine Scrisoarea către Comisia Europeană a...

Studentă cazată în regie, mușcată de ploșnițe. A ajuns la spital

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu, a publicat imagini pe contul său de Facebook cu o studentă cazată la un cămin...

19 candidaturi au fost respinse la alegerile prezidențiale. Doi candidați au fost respinși

Până în prezent, pentru alegerile prezidențiale din 2024 din România, au fost depuse 19 candidaturi, dintre care doar 7 au fost validate de Biroul...
Ultima oră
Pe aceeași temă