15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialRazboiul dintre Eugen Durbaca si Alianta ia amploare

Razboiul dintre Eugen Durbaca si Alianta ia amploare

Dupa ce PNL si PD Galati au rupt protocolul de colaborare cu Partidul Conservator, din cauza ca o parte dintre conservatori au sustinut candidatul PSD, si nu pe cel al Aliantei la votarea unui nou vicepresedinte al CJ Galati, in locul democratului Mircea Toader, liderul PC Galati a trecut la contraofensiva, impiedicand atat eforturile Aliantei de a obtine o invalidare a alegerilor la contenciosul administrativ, dar incercand in acelasi timp si o restrangere a influentei Aliantei in structura si activitatea CJ Galati.

Restrangerea responsabilitatilor vicepresedintilor

Liderul conservator Eugen Durbaca, care este si presedinte al Consiliului Judetean, a hotarat sa reduca din atributiile celor doi vicepresedinti ai CJ. Daca liderii PSD s-ar putea declara indiferenti fata de o asemenea masura, multumindu-se doar cu faptul ca omul lor, Eugen Chebac, a ajuns vicepresedinte al CJ cu sprijinul decisiv al consilierilor conservatori, liderii Aliantei sunt nemultumiti pentru ca reducerea atributiunilor o vizeaza in principal pe vicepresedinta liberala a CJ, Marcela Sighinas, ramasa singura reprezentanta a Aliantei in conducerea CJ Galati. Presedintele Eugen Durbaca sustine insa ca masura este perfect argumentata de faptul ca trebuie sa isi asume toate responsabilitatile pe care le are ca principal ordonator de credite: „Referitor la comentariile aparute in ultima vreme, tin sa spun ca nu am avut nimic cu vicepresedintii CJ. Am reasezat sarcinile ce revin, conform Legii 215, presedintelui si vicepresedintilor consiliului. A fost o decizie corecta.
Ordonatorul principal de credite este presedintele, iar in atributiile fixate la inceputul mandatului legea nu a fost respectata din acest punct de vedere. La inceput nu am stiut asta, iar cand am realizat nu era momentul potrivit pentru a face o asemenea schimbare. La inceput nu am stiut pentru ca nu m-am nascut presedinte de CJ”.

Atac la liderii PNL si PD

Eugen Durbaca a trecut la un atac direct si impotriva liderilor PNL si PD, Victor Dobre si Mircea Toader, acum ambii secretari de stat la MAI, declarandu-se nemultumit de modul in care acestia au organizat o parte din activitatile pe care le-au avut in responsabilitati pe vremea in care amandoi erau vicepresedinti ai CJ Galati. Acuzele lui Durbaca il vizeaza mai mult pe liderul democrat Mircea Toader, care a coordonat activitatile de investitii ale CJ Galati: „In ultima perioada am analizat activitatile de investitie si nu am fost multumit. Starea de fapt m-a obligat sa reduc din atributiile celor doi vicepresedinti. Am avut o intalnire cu cei care executa lucrari de refacere a infrastructurii afectate de inundatii. Concluzia a fost ca aceasta activitate este organizata prost. Constructorul nu se intelege cu proiectantul sau cu beneficiarul, dirigintele de santier nu stie ce are de facut, iar societatea de consultanta nu se implica cum trebuie. Vreau sa vad daca banii se impart corect”, a mai spus Eugen Durbaca. Ca sa fie si mai clara atitudinea sa fata de Alianta, Durbaca a mai precizat ca nu este interesat de reactiile partenerilor de coalitie vizavi de hotararea sa de reducere a responsabilitatilor vicepresedintilor CJ Galati.

Cele mai citite

Comisia Europeană ajută Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate

Comisia Europeană a inițiat pe 19 septembrie două proceduri oficiale pentru a ajuta Apple să se conformeze obligațiilor de interoperabilitate prevăzute în Regulamentul privind...

Institutul Regional de Oncologie din Iași are cabinet de vaccinare anti HPV

A fost deschis primul cabinet de vaccinare anti-HPV din zona Moldovei, situat la Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice al Institutului Regional...

Deces tragic pentru un bărbat din Alba înțepat de o viespe mare în cap

Un bărbat de 49 de ani, din județul Alba, a murit după ce a fost înțepat în zona capului de un gărgăun (viespe mare),...
Ultima oră
Pe aceeași temă