18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialRăzboiul continuă: ANI va ataca decizia Tribunalului din cazul Diaconu

Războiul continuă: ANI va ataca decizia Tribunalului din cazul Diaconu

Agenția Națională de Integritate (ANI) va ataca decizia Tribunalului București de admitere a contestației lui Mircea Diaconu, a confirmat, sâmbătă, pentru AGERPRES, președintele ANI, Horia Georgescu.

Contestația se va judeca la Curtea de Apel București.

Decizia Tribunalului București nu va fi însă atacată de Biroul Electoral Central, potrivit purtătorului de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

Diaconu s-a declarat încrezător, sâmbătă, în decizia pe care o va lua instanța în cazul atacării hotărârii Tribunalului București care a admis contestația sa astfel încât să poată candida la alegerile europarlamentare.

"Va fi foarte clar un recurs. În mod sigur. Am văzut energia pe care o avea reprezentanta ANI", a spus acesta, menționând că, practic, orice intervenient poate face recurs.

Magistrații Tribunalului București au admis sâmbătă contestația lui Mircea Diaconu, astfel încât acesta poate candida la alegerile europarlamentare, decizia nu este însă definitivă.

Mircea Diaconu a atacat în instanță hotărârea BEC prin care i s-a respins candidatura la alegerile pentru Parlamentul European, motivul invocat de Biroul Electoral Central fiind acela că are interdicție să ocupe o funcție eligibilă.

"La momentul depunerii candidaturii, Mircea Diaconu se află în perioada de interdicție a ocupării unei funcții eligibile", relevă motivarea deciziei BEC.

BEC a avut în vedere raportul Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate în care s-a aflat Mircea Diaconu ca urmare a exercitării concomitente a demnității de senator și a funcției de director-manager al Teatrului "C.I. Nottara".

 

 

Cele mai citite

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Burduja își face campanie pe motocicletă. “Este adevăratul candidat al dreptei”, susține Ciucă

Sebastian Burduja, candidatul PNL la funcția de primar general al Capitalei, apare în câteva fotografii în postură de motociclist, aceste imagini fiind postate chiar...
Ultima oră
Pe aceeași temă