6.8 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialRatingul Portugaliei - la categoria "junk"

Ratingul Portugaliei – la categoria „junk”

Moody’s a redus ratingul de credit al Portugaliei cu patru trepte, la „Ba2”, devenind prima mare agenţie de evaluare financiară care retrogradează ţara în categoria speculativă „junk”, avertizând că guvernul de la Lisabona ar putea avea nevoie de un nou pachet de bailout, transmite Reuters, citat de Mediafax.

Decizia nu este o chiar o surpriză şi aminteşte că actuala criză a datoriilor de stat din Europa se manifestă dincolo de Grecia, care a dominat în ultimul timp atenţia opiniei publice cu noul pachet de finanţare externă pregătit de instituţiile financiare internaţionale pentru guvernul de la Atena.
Unii economişti consideră că şi Irlanda ar putea avea nevoie de un nou program de ajutor internaţional, iar investitorii se tem că Spania şi Italia sunt următoarele la rând pentru acorduri cu UE şi FMI.

Portugalia a devenit astfel cel de-al doilea stat din zona euro retrogradat de agenţiile de rating în categoria junk. Grecia are însă un rating mult mai scăzut în catalogul Moody’s, respectiv „Caa1”.

Portugalia a devenit în aprilie cea de-a treia ţară din zona euro care a încheiat un acord de finanţare externă cu UE şi FMI, după Grecia şi Irlanda.

Moody’s avertizează că guvernul portughez ar putea să nu reuşească să îndeplinească ţintele de reducere a deficitului bugetar şi de stabilizare a datoriei publice stabilite în acordul internaţional.

Pachetul de finanţare a Portugaliei se ridică la 78 miliarde euro şi prevede revenirea statului pe pieţele financiare în 2013.

Moody’s consideră că şansele ca Portugalia să nu poată reveni pe pieţe la dobânzi sustenabile până la termenul stabilit cresc tot mai mult.

Standard & Poor’s şi Fitch atribuie Portugaliei ratingul „BBB-„, cel mai scăzut din categoria investment grade.

Cele mai citite

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

Ministerul Finanțelor atinge un record: 16,4 miliarde lei atrași de la populație prin titlurile de stat Fidelis în 2024

Cea mai recentă emisiune, derulată între 9 și 18 decembrie 2024, a generat investiții de 2,6 miliarde de lei Ministerul Finanțelor a atras de la...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă