17.1 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialRAI-ul si infernul romanesc (II)

RAI-ul si infernul romanesc (II)

Televiziunea italiana ilustreaza, asa cum o face si cea romaneasca, nu atat un stadiu de civilizatie, ci o stare culturala sau, altfel spus, o stare de suflet sociala. E drept, ca si-n Romania, Italia se afla in vacanta. si, ca si Romania, Italia e o tara de vacanta. Mare, soare, tot tacamu’. Marile deosebiri apar insa repede. Un matinal italian aduce informatii de cultura locala, din diferitele regiuni istorice ale tarii, nu uniformizeaza ca la noi. In Romania, distinctia dintre publicul urban si rural e neta. Pentru ca ultimul nu consuma, nu primeste mai nimic: Razvan, Dani, Busu, Iulia Vantur sunt vedete urbane – de calibru diferit, desigur, iar programele pe care le anima au fiecare umor "de cartier" sau statura de salon. Singur Cristi Tabara poate scoate la iveala valori culturale regionale, – dar el apare mult prea rar.

 

Emisiunile de informatie italiene au un continut social reprezentativ pentru toate paturile sociale – si in special pentru cele active –, in timp ce, la noi, este promovata pana la refuz exceptionalitatea spectaculoasa. Exemplul bacalaureatului a fost tipic: in loc sa fie dezbatuta problema modificarii materiei de examen la limba romana, s-a mers pe tema copiatului, ca si cum ar fi fost ceva nou, nemaiintalnit, ca si cum bacul ar fi fost vreodata altfel, adica un examen adevarat de maturitate in competentele presupuse a fi fost transmise candidatilor. Dezbaterile italiene despre precaritatea muncii, despre tratamentul aplicat strainilor, despre politicile locale si despre memoria culturala a Italiei nu-si regasesc decat palide versiuni autohtone, in special pe canale moarte, cum e TVR Cultural, si separate de cultul spectacolului fara de care televiziunea nu poate fi conceputa. Politica – desi, am mai spus-o, are parte de interpretari destul de patetice – are parte de o vizibilitate inca remarcabila. Desigur, asa ceva este si meritul celor care o fac. In comparatie cu cei italieni, cei romani ori inculti sau plicticosi sau amandoua. Ministrul Adomnitei este un caz tipic de iedera ajunsa sefa peste vita de vie.

 

Divertismentul italian e, desigur, indatorat culturii pop americane, dar isi pastreaza traditia de spectacol care face ca varietatile italiene, franceze si germane sa se deosebeasca unele de altele, in vreme ce divertismentul romanesc nu este decat o imitatie, uneori buna, dar mai rar, a celui american. Nici o noutate aici, nici un motiv de mirare. Pe termen lung, insa, cred ca Estul european are putine sanse sa se integreze european, atata vreme cat cel mai important producator de imaginar colectiv, televiziunea, nu face nici un rabat de la goana dupa bani pentru a-si europeniza clientela. Divertismentul romanesc oscileaza intre stand-up comediile nord-americane si sulfuroasele secvente de corazon sud-americane, dintre care ultima este epopeea inundatiilor. Cata vreme vor fi inundatii si Alina Plugaru, media romaneasca va continua sa castige bani de la oameni care fie au parte de inundatii si carora li se ofera drept consolare imagini cu regina porno, fie au parte de Aline Plugaru si-si ofera niscaiva pocainta uitandu-se la telenovelele puse in scena de jurnalele de actualitati.

Cele mai citite

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a suferit o pierdere imensă. Ana Karina Schneider s-a stins din viață

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a suferit o pierdere profundă cu decesul conf. univ. dr. habil. Ana-Karina Schneider, o personalitate remarcabilă în domeniul Literaturii...

Sparta Praga a obținut prima victorie în UEFA Champions League după 21 de ani

După o pauză de peste două decenii, Sparta Praga a înregistrat o victorie răsunătoare în faza principală a UEFA Champions League, câștigând meciul cu...

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate zilnice la domeniile „.ro”. Digitalizarea și AI, esențiale pentru viitor

Aproximativ 6.000 de incidente de securitate cibernetică au loc zilnic la domeniile ".ro", a anunțat miercuri Victor Vevera, directorul general al Institutului Național de...
Ultima oră
Pe aceeași temă