R-OTV

Intr-un articol mai vechi publicat intr-o revista de cultura din Targu-Mures de care fac pariu ca n-ati auzit, Vatra, Andrei Gheorghe lauda OTV. "Daca vrei sa vezi Romania, uita-te la OTV!", acesta ar fi, scria el, sloganul potrivit pentru OTV. Romania de la bloc, Romania de cartier si din provincii amarate, Romania de la tara si Romania de mahala, dar si o alta Romanie, mai mare, Romania senila. Jumatate-om-jumatate-iepure, Pasarila-lat-lungila si Omul span, in sfarsit, gaina care naste pui vii si Gigi Becali, Vadim Tudor si Omul de Tinichea, prostituate care iau remedii naturiste impotriva lichefierii silicoanelor, personaje din Caragiale cazute din intamplare in Misterele Bucurestilor si ingeri cazuti in troaca porcilor omorati apoi in abatorul cinci (asta da referinta culturala!), toata forfota asta de pe pluta cu care este dus Noe functioneaza, prin miracole care si-au pierdut demult orice urma de sacru, ca moastele Sfintei Paraschiva pe care voiau sa le atinga saptamana trecuta sute de oameni care asteptau la poalele dealului Mitropoliei. Ca o realitate paralela, mai profunda. Pentru unii, populatia de la OTV e una de mistere medievale, de chermeza bucolica, de roman politist popular si de tragicomedie pentru casa scarilor. Pentru cei carora, de fapt, spectacolul le este adresat in mod expres, discursul spumant al personajelor si infatisarile lor suprarealist-ignare (ignar, ah, ce cuvant frumos, o sa va spun alta data de la cine il imprumut) alcatuiesc realitatea de dincoace de maya mediatica. Adevarul, aceasta fata morgana a oricarei societati fara traditii, educatie intru folosirea propriei ratiuni, se aciueaza tocmai acolo unde sub nici un chip omenesc n-ar putea salaslui: in capetele, coardele vocale, privirile si cuvintele unor fosti securisti-actori-soferi-politisti-demnitari-supraoameni care, la fel ca regizorul barbos care cerseste la metrou la Universitate, nu mai exista ca persoane publice. Ca o madlena stricata, personajele acestea reusesc sa convoace in mintea la fel de ranceda a unora vremurile cand nici madlena, nici mintea nu erau stricate, ci proaspete si pline de speranta pentru viitor. OTV e televiziunea celor care cred ca originea unor fapte politice, sociale, culturale se afla in palaria vreunui prestidigitator. Mai mult, informatia se reduce, pentru unii dintre fanii neconditionati ai postului, la a afla identitatea tuturor personajelor de circ dintr-un perimetru geografic dat: Cioaca, Laura Andresan, oameni care vad OZN-uri, paranormali si alti locuitori ai curtii misterelor. OTV-ul e povestea lor, a celor o mie si una de nopti in care realitatea si fictiunea, adevarul si falsul, arta si facatura se intalnesc, se varsa in aceeasi galeata si se amesteca pana ce deasupra se isca un vant gotic articulat, incet-incet, in cuvintele cu timbru ros si accent ofuscat al cuiva care spune: Eu sunt cavalerul luminii, vjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj!