Preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit, joi, despre rolul pe care fostul conducător sovietic Vladimir Lenin, decedat în 1924, l-a avut în Rusia, informează AFP, citat de Agerpres.
Astfel, preşedintele Rusiei a declarat, în cadrul unei reuniuni a Consiliului prezidenţial asupra ştiinţelor şi educaţiei, că „iIdeile trebuie să ducă la rezultate bune, nu cum a fost cazul lui Vladimir Ilici’ Lenin”.
Mai mult, el a precizat că ideile lui Lenin „au dus în final la căderea Uniunii Sovietice”, în 1991. El a explicat că la mijloc a fost vorba de o „bombă nucleară”, depusă „sub imobilul numit Rusia şi ea a explodat ulterior”, potrivit Interfax.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a încercat să atenueze impresia creată de cuvintele şefului statului rus, precizând că Putin „nu a făcut altceva decât să-şi spună punctul de vedere. Fiecare persoană, inclusiv preşedintele, are dreptul să aibă atitudinea proprie faţă de rolul unei pesonalităţi sau al alteia în istorie”, a subliniat el.
Dmitri Peskov a asigurat, de altfel, că o eventuală înhumare a lui Lenin „nu este pe ordinea de zi”.
La 25 de ani după căderea URSS şi a regimului comunist, Lenin – decedat în 21 ianuarie 1924 – rămâne foarte prezent în Rusia, unde mii de străzi şi monumente omagiază în continuate memoria celui care a fost liderul Revoluţiei din Octombrie 1917 şi fondatorul statului sovietic.
Corpul îmbălsămat al lui Lenin odihneşte în mausoleul său din Piaţa Roşie, în faţa zidurilor Kremlinului, locul cel mai simbolic al ţării, la câţiva metri de mormântul lui Stalin.