Tendinta actuala a legislatiei este aceea de a abandona conceptia traditionala conform careia procedura insolventei se aplica exclusiv comerciantilor. Prin dispozitii exprese ale legii sau, in cazul statelor, prin conventii internationale, sunt uneori impuse regimuri juridice similare procedurii insolventei chiar statului sau institutiilor publice, pentru cazul in care acestea s-ar afla in incetare de plati. Spre exemplu, Bulgaria a fost in cursul anilor 1997-1998 in incetare de plati, motiv pentru care a fost administrata de un consiliu monetar, impus de creditori. In aceasta perioada, moneda nationala bulgara si-a pierdut valoarea circulatorie, fiind inlocuita cu marca germana, ca moneda de plata pe teritoriul Bulgariei. Desigur ca nu este de conceput disparitia unui stat prin faliment, dar unele atribute ale suveranitatii sunt limitate, lucru insotit de multe alte restrictii ale drepturilor statului in cauza, pentru a permite redresarea acestuia si revenirea la normal. Este, de fapt, ceea ce inseamna, in linii mari, procedura insolventei fata de un intreprinzator obisnuit.
Printr-o lege din 2006 (Legea finantelor publice locale), in vigoare din 1 ianuarie 2008, a fost reglementata starea de insolventa a unitatii administrativ-teritoriale, persoana juridica de drept public sub forma careia se organizeaza comunitatile locale, orasul, judetul etc. Daca obligatiile de plata ale acestor institutii bugetare nu sunt indeplinite in termen de sase luni de la somatia de plata, orice creditor va putea solicita executarea silita sau, in caz de esec, insolventa institutiei in cauza. Cei aflati in postura inedita de a declansa insolventa comunei sau judetului sunt reprezentati de orice creditor care intra intr-o relatie contractuala cu institutiile publice, de la achizitii publice la parteneriate public-private, la subscriptia de obligatiuni municipale etc., precum si de creditorii alocatiilor bugetare (comunele sau localitatile din subordine, serviciile publice descentralizate, regiile autonome din subordine, salariatii).
Judecatorul-sindic, daca deschide procedura de insolventa, va numi un administrator judiciar, cu sarcina principala de a intocmi un plan de "redresare a insolventei". Pe perioada planului, atributiile primarului sau ale presedintelui de consiliu judetean sunt suspendate, fiind exercitate de administrator. Daca nu se adopta un plan de redresare sau in caz de esec al acestuia, judecatorul-sindic va emite o hotarare de preluare a atributiilor de ordonator principal de credite de catre administratorul judiciar. Aceasta inseamna falimentul comunei sau judetului. Din acest moment, al falimentului, primarului sau, dupa caz, presedintelui consiliului judetean le este interzisa exercitarea oricaror atributii cu implicatii financiare pe toata perioada gestionarii situatiei de insolventa de catre administratorul judiciar. Interdictia se extinde chiar si asupra autoritatii deliberative a unitatii administrativ-teritoriale (consiliile locale si consiliile judetene). Observam deci ca principala atributie a primarilor si, respectiv, a presedintilor de consilii judetene, desemnati si ei din acest an in mod uninominal, este suprimata pe perioada falimentului.
Este interesant de vazut, din punctul de vedere al dreptului public, ce efecte ar putea avea o astfel de masura fata de alegeri. Intr-adevar, mandatul ordonatorului de credite este limitat de ciclul electoral. Desigur ca, pe perioada mandatului sau, ordonatorul de credite in cauza va fi lipsit de prerogativele demnitatii castigate la alegeri, dar ce se intampla daca starea de insolventa si sanctiunea preluarii atributiilor de ordonator de credite de catre administrator se intinde peste data alegerilor? Se va aplica aceasta sanctiune si demnitarului nou-ales? Din formula generica a legii, care se refera la "ordonatorul de credite" ca functie, si nu ca persoana, rezulta ca sanctiunea se extinde si la noul ales. Este insa o situatie delicata, intrucat vointa electorala este, practic, anihilata in acest caz. In mod cert cel in timpul mandatului caruia s-a instaurat starea de insolventa a unitatii administrativ-teritoriale si care, de altfel, este principalul vinovat de aducerea acesteia in stare de insolventa nu va mai putea pretinde voturile electorilor, intrucat nimeni nu va mai avea incredere in el. Dar complicatia subzista, mai ales ca efectele falimentului se pot rasfrange negativ si asupra comunitatii locale, intrucat starea de insolventa se publicizeaza intr-un sistem asemanator publicitatii prin Registrul Comertului si, din momentul efectuarii acestei publicitati, comuna sau judetul vor fi, practic, in imposibilitatea de a emite obligatiuni municipale, de a contracta achizitii publice, de a incheia parteneriate public-private etc., de unde o paralizie totala a serviciilor publice.
Este deja o obisnuinta a unor unitati administrativ-teritoriale, cum sunt consiliile judetene, de a angaja lucrari si obligatii de plata fara ca acestea sa fie bugetate ori de a se refuza sau intarzia plata unor alocatii bugetare pentru comunele si serviciile publice din subordine, pe motiv de discriminare politica. Este, de asemenea, clar ca pana la aparitia unui prim caz de insolventa a unei comune sau a unui consiliu judetean ramane putin timp. Aceasta intrucat este evident ca o suma impresionanta de comunitati locale sunt intr-o perpetua stare de insolventa, ceea ce le bareaza din start calea catre finantarea pe piata creditului sau pe piata de capital, fiind nevoite sa se multumeasca cu alocatiile bugetare, intotdeauna insuficiente si intotdeauna impartite pe criterii politice, cu ignorarea criteriilor economice si sociale.
Asadar, aviz alegatorilor: comunele sau judetele pot fi declarate in faliment, deci puteti vota "uninominal" un primar sau un presedinte de consiliu judetean lipsit din start de posibilitatea de a va reprezenta.
