Puterea şi opoziţia, pe aliniamente diferite?!

Deşi puterea şi opoziţia par să se înfrunte crâncen în legătură tocmai cu programul de austeritate declanşat sub egida FMI, acestea, oricât ar fi de paradoxal, se află pe aceleaşi aliniamente de fond în abordarea problemei.

Ambele părţi acceptă ideea unor ajustări: puterea – din nevoie, căci altfel nu s-ar mai descurca cu banii; opoziţia – vrând-nevrând, căci nu ar putea nega existenţa crizei şi consecinţele ei. Până aici, înfruntarea putere-opoziţie n-ar avea obiect. Căci dezechilibre grave există, iar ajustarea este necesară şi inevitabilă!

Culmea este însă că în continuare confruntarea n-ar avea obiect, pentru că abordarea este aceeaşi. Şi este aceea a FMI şi a băncii centrale: statul trebuie să preia ajustarea! Premisa este comună, dar este greşită, pur şi simplu pentru că marile dezechilibre ale economiei din România (consum/producţie, importuri/exporturi) n-au legătură cu statul. Acesta nici nu le-a generat şi, după ce şi-a cedat toate poziţiile strategice din economie, nici nu mai are posibilităţi de a le combate. Oricum, aruncarea consecinţelor lor, adică îndatorarea internă şi externă, în cârca statului – respectiv ceea ce încearcă FMI şi Banca Naţională şi ceea ce, din păcate, acceptă clasa politică în întregul ei – nu oferă nici o şansă de reuşită. Pentru că statul dă rapid faliment şi cercul se închide într-o împotmolire perpetuă. Această abordare – care, repetăm, este cea a FMI şi a băncii centrale – refuză să vadă că respectivele mari dezechilibre sunt generate de sectorul privat şi îndeosebi de o anumită expansiune de tip bananier a capitalului străin în România şi, ca atare, este înfiorant că urmăresc ca sectorul privat şi îndeosebi capitalul străin să nu plătească nimic din factura necesară ajustării, deşi sunt responsabile de ajungerea în situaţia în care o ajustare a devenit inevitabilă.

Pentru o asemenea abordare nu contează că sectorul privat şi îndeosebi capitalul străin, în frunte cu băncile străine, au tras foloase imense de pe urma creditării fără noimă a consumului din import în perioada 2003-2008, care a dus ţara în dezechilibrele interne şi externe actuale! Sunt exonerate de la orice plată! Să plătească alţii: statul, contribuabilul, salariatul şi pensionarul român! Diferenţierea dintre putere şi opoziţie în chestiune este nesemnificativă. Abordarea puterii este poate cea mai nedreaptă, în sensul că aruncă toată povara ajustării pe salariaţi şi pensionari (căci va veni şi im­­pozitarea generalizată a pensiilor!). Abordarea opo­­ziţiei, care n-a avut cum să se verifice în practică, plea­­că de la premisa că, pentru ajustare, ar fi suficientă amputarea achiziţiilor publice de bunuri şi servicii, cel mai mare canal de scurgere de ban public în interese clientelare, nu întâmplător neafectat de programul de restrângeri conceput de putere. În rest, este vorba de aceeaşi protecţie nedreaptă şi nerealistă a celor res­­ponsabili de dezechilibrele actuale aproape fără lecuire!

Ambele abordări – care constituie de fapt variante ale aceleiaşi abordări – nu prea au şanse de reuşită. Pur şi simplu pentru că ajustarea fiscal-bugetară pe care o realizează (2-3% în echivalent PIB) este cu totul şi cu totul insuficientă faţă de cea necesară (de 6-7% echivalent PIB). Şi, tot pur şi simplu, este insuficientă pentru că la ea nu participă tocmai cei ce au avut con­­tribuţia principală la dezarticulările economice care impun acum ajustările. Numai acomodarea cursu­­lui şi a preţurilor la noile realităţi economice poate da amploarea necesară ajustării, căci ar fi sin­­gura în care plătesc şi cei responsabili de dezastrul actual. Încercarea FMI – interesat să protejeze capitalul străin -, precum şi a Băncii Naţionale – interesată de a-şi apăra parohia – vizând aruncarea întregii poveri a ajustării asupra politicii fiscal-bugetare n-are sorţi de izbândă. Şi, până la urmă, ajustările de curs şi de preţuri le va face piaţa. Şi va fi mult mai rău decât dacă, de la început, era conceput un program care la ajustările fiscal-bugetare într-adevăr necesare asocia măcar puţină devalorizare şi puţină inflaţie. Aşa însă, ne vom alege şi bătuţi, şi cu banii luaţi: vom avea şi devalorizare, şi inflaţie, după amputări salariale şi impozite majorate! Ca la noi, la nimeni!