Puterea islamistă loveşte militarii şi justiţia

Turcii votează duminică o revizuire a Constituţiei prin amendamente care limitează pu­te­ri­le ierarhiei judiciare şi ale armatei, fiefuri ale laicităţii în conflict cu guvernul islamo-conservator.

Cu o campanie care tre­nează de luni de zile, referendumul a polarizat total viaţa politică din Turcia şi, indiferent de rezultat, analiştii estimează că această polarizare nu are şanse să dispară curând. Turcii urmează să se pronunţe asupra unei serii de amendamen­te vizând modificarea legii fundamentale într-un sens democratic, o reformă controversată, considerată drept un test de încredere pentru guvernul islamo-conservator al premierului Recep Tayyip Erdogan, dar privită de opoziţia laică turcă ca o metodă de întărire a puterii acestuia de con­trol asupra  sistemului judiciar. Pachetul de 26 de amendamente, votat în mai de Parlament şi propus de Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), aflat la putere, va reforma o Constituţie ce datează din 1982, moştenire a loviturii de stat militare din 1980.

Reforma redefineşte în profunzime raporturile de forţă între puterea politică şi ierarhia judiciară, dominată până în prezent de promotorii laicităţii, adversari ai AKP, pe care îl acuză că doreşte islamizarea ţării. Partidul aflat la putere a decis ca referendumul să aibă loc la data simbolică de 12 septembrie 2010, exact la 30 de ani după lovitura militară de stat şi, important este că, în afara modificării instanţelor judiciare, ostile puterii, noul text ridică imunitatea autorilor puciului din 1980, care vor putea fi judecaţi chiar dacă unii jurişti consideră că fapta este prescrisă. Universitarul Cengiz Aktar declara că „Turcia începe să înfrunte problemele intervenţiilor militarei, iar guvernul doreşte să transmită mesajul: nimeni nu va mai pu­tea da lovituri de stat”. AKP a propus amendamente care modifică numărul membrilor Curţii Constituţionale şi ai Consiliului Superior al Magistraturii – două bastioane ale laicităţii, ostile guvernului pro-islamist – şi modul de selecţie. În plus, problema dizolvării partidelor politice este mutată în „curtea” Parlamentului. În 2008, AKP a scăpat ca prin urechile acului de dizolvare, după acuzaţia de tentativă de  răsturnare a ordinii laice. Tribunalele au mai  jucat un rol preponderent în blocarea diverselor reforme şi AKP  a susţinut că revizuirea constituţională va permite Turciei să se alinieze criteriilor Uniunii Europene – cu care a început în 2005 negocieri de aderare – în materie de democraţie. La Bruxelles, reprezentanţii Comisiei Europene au apreciat că revizui­rea Constituţiei este „un pas în di­recţia bună”, unele elemente ur­mând să amelioreze func­ţio­narea sistemului judiciar şi  să restrângă puterile justiţiei militare.

Dar electorii turci sunt mai puţin interesaţi de aceste amendamente, fiind preocupaţi de locu­rile lor de muncă, de siguranţa socială şi de victimele războiului fără sfârşit contra rebelilor PKK, Partidul Muncitorilor din Kurdistan. Câţi se vor prezenta la urne pentru a răspunde propunerilor guvernului lui Erdogan rămâne de văzut, dar AKP se pare că a epuizat tot capitalul de simpatie care l-a adus la putere în urmă cu opt ani, când populaţia, sătulă de corupţia generalizată a vechii elite politice, a sperat într-o schimbare. Noua putere islamo-conservatoare a creat propria elită şi practică aceeaşi cultură politică, arată prof.  Halden Gulalp, direc­torul Centrului pentru studii glo­bale al Universităţii Yildiz din Istanbul. Dreapta naţionalistă şi centrul-stânga au făcut campanie contra amendamentelor în timp ce grupurile de tendinţă islamistă le‑au susţinut. Iar kurzii nu doresc nici susţinerea establishmentului laic, nici guvernul, şi au militat pentru boicotarea referendumului. Polarizarea vieţii politice a Tur­ciei nu are şanse să dispară curând.