20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPusculita lui Copos

Pusculita lui Copos

Compania Nationala Loteria Romana are doua contracte in derulare pentru publicitate cu bannere amplasate pe cladirile clubului Rapid. „Cu noi are un singur contract, aferent bannerului amplasat pe cladirea bazinului de inot Rapid, in valoare de 50.000 de euro anual”, ne-a declarat Mihai Zaharia, directorul general al Clubului Sportiv Rapid (CSR), aflat in subordinea Ministerului Transporturilor. Pentru celalalt banner, postat pe stadionul de fotbal, in locul unde, in urma cu 16 ani, se afla sloganul „Nici o masa fara peste”, contractul a fost incheiat de Loterie direct cu Uniunea Fotbal Club Rapid, adica cu vicepremierul George Copos. Oficialul CSR nu a putut sa ne precizeze valoarea acestui contract. Surse din lumea fotbalului ne-au declarat insa ca, in mod normal, un contract de o asemenea natura ar trebui sa aiba o valoare de aproximativ 100.000 de dolari anual. Aceleasi surse au precizat insa ca, in cazul de fata, este vorba de un contract „anormal”, deoarece Loteria ar plati de doua-trei ori mai mult vicepremierului.
Stadionul de fotbal al echipei Rapid apartine Ministerului Transporturilor, prin intermediul CSR, care l-a preluat in urma cu un an de la Compania Nationala CFR SA, responsabila cu infrastructura feroviara. Mihai Zaharia ne-a confirmat faptul ca chiria pe care Copos o plateste catre CSR pentru utilizarea stadionului este „modica”, acoperind doar valoarea utilitatilor. Cu toate ca a incasat bani frumosi din reclama facuta Loteriei, anul trecut singura investitie realizata de Copos la stadion a fost refacerea gazonului, pentru care s-au platit 170.000 de euro. Potrivit lui Zaharia, in 2005 UFC Rapid a platit catre CSR suma de 2,5 miliarde de lei vechi, pentru ca a beneficiat de gazduirea meciurilor pe stadionul din Giulesti.
Legaturile dintre Copos si actualul director al Loteriei sunt mult mai stranse decat ar parea la prima vedere. Bunaoara, pana in 2001, Cristea a fost membru in Consiliul Director al clubului bucurestean.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă