Curtea Constituţională a admis miercuri, cu unanimitate de voturi, o sesizare formulată de 50 de parlamentari – deputaţi neafiliaţi şi membri AUR şi PSD, privind neconstituţionalitatea unei hotărâri a Parlamentului prin care s-au adus modificări şi completări HG 394/2020 privind starea de alertă.
Este vorba de Hotărârea Parlamentului României 5/2020 pentru încuviinţarea stării de alertă şi a măsurilor instituite prin Hotărârea Guvernului 394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
CCR explică, într-un comunicat transmis miercuri, că, la pronunţarea acestei decizii, judecătorii au avut în vedere o altă decizie a Curţii din iunie 2020, prin care a constatat neconstituţionalitatea unor articole din Legea 55/2020 privind starea de alertă.
„Pentru pronunţarea acestei decizii, Curtea a avut în vedere jurisprudenţa sa anterioară, respectiv Decizia nr. 457 din 25 iunie 2020, prin care a constatat neconstituţionalitatea art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Întrucât aceste din urmă dispoziţii legale, care au constituit temeiul adoptării hotărârii parlamentare examinate, sunt neconstituţionale, Curtea, aplicând prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, a reţinut că Hotărârea Parlamentului României nr. 5/2020 este ea însăşi neconstituţională, fiind lipsită de fundament constituţional”, spune CCR, conform agerpres.ro.
Totuşi, Curtea a precizat că HG 394/2020 privind starea de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei COVID-19 continuă să producă efecte juridice şi rămâne în vigoare în redactarea sa nemodificată prin dispoziţiile Hotărârii Parlamentului României nr. 5/2020.
Aceasta deoarece HG 394/2020 este un act normativ de sine-stătător, asupra căruia Curtea Constituţională nu are competenţa a se pronunţa, fiind adoptată în executarea art. 4 alin.(1) din Legea nr. 55/2020, iar prezenta decizie a Curţii vizează exclusiv modificările şi completările aduse acesteia prin articolul unic al Hotărârii Parlamentului României nr.5/2020, se mai arată în comunicatul CCR.
România a fost până pe 15 mai 2020 în stare de urgență, pentru 2 luni, după care s-a intrat în stare de alertă, situație prelungită până în prezent.