6 C
București
sâmbătă, 19 octombrie 2024
AcasăSpecialPSD reclama epurarile politice din invatamantul clujean

PSD reclama epurarile politice din invatamantul clujean

Liderii PSD Cluj-Napoca cer demisia sefului Inspectoratului Scolar Judetean, Titiana Zlatior. Ea este acuzata de epurare politica, dupa ce a decis sa ii schimbe pe 14 dintre directorii de scoli. Cinci dintre acestia erau membri ai fostului partid de guvernamant.
Presedintele organizatiei municipale a social-democratilor, consilierul local Remus Lapusan, a declarat ca masurile luate de Titiana Zlatior vor afecta o serie de scoli din orasele Cluj-Napoca, Dej, Campia Turzii si Huedin. El a adaugat ca evaluarea directorilor unitatilor de invatamant este folosita ca pretext pentru schimbarea conducerii scolilor.
Comisia de evaluare a vizitat unitatile de invatamant in lunile mai si iunie, insa rezultatele au fost publicate abia acum. In unele scoli, evaluarea a durat doar doua ore, sustine Remus Lapusan.
Pe de alta parte, inspectorul-sef Titiana Zlatior respinge acuzatiile care i se aduc. Ea a spus ca evaluarea directorilor a fost facuta in baza strategiei aprobate de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Aceasta a mai afirmat ca in judetul Cluj au fost evaluati 238 de directori, din care doar 14 nu au intrunit punctajul pentru confirmarea in functie. Dintre acestia, 12 au depus contestatii.
Directorul Liceului „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, fostul consilier judetean PSD Alexandru Rus, a afirmat, de altfel, ca vrea sa o dea in judecata pe sefa ISJ. Acesta a spus ca liceul pe care il conduce a avut anul acesta o promovabilitate de 100 la suta la examenul de bacalaureat si ca 70 la suta dintre fostii elevi sunt in prezent studenti, asa ca nu se poate vorbi de un management prost. In plus, anul acesta, liceul a primit titlul de „scoala europeana”, oferit de catre Comisia Europeana.
Liderii PSD au facut si un inventar al scandalurilor in care a fost implicata reprezentanta PD Titiana Zlatior de la instalarea sa in functia din fruntea ISJ. Mai intai, a fost scandalul testelor nationale pe care ea le-a adus ilegal cu masina proprie de la Bucuresti. In loc sa ia doi insotitori cu ea, Titiana Zlatior a mers cu sotul ei, iar plicurile cu subiecte au fost tinute peste noapte acasa la inspectorul scolar general, in loc sa fie depuse in seiful institutiei. A urmat organizarea licitatiei pentru imprimatele scolare. Daca in anul 2004, ISJ a cumparat un imprimat la pretul de 1.799 de lei, anul acesta, imprimatele au costat 3.550 de lei bucata. De asemenea, in timpul organizarii examenului de bacalaureat, Titiana Zlatior a parasit judetul, desi era presedinte al comisiei de examinare. Ea nu a avut aprobarea ministrului Educatiei, Mircea Miclea, sau pe cea a secretarului de stat Paloma Petrescu.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă