15 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăSpecialPrudenta lui Obama

Prudenta lui Obama

Nu demult, senzorii sondajelor de opinie indicau primele descresteri de popularitate pentru dinamicul sef al Executivului american. Compatriotii sai inca nu vad efectele interventiilor sale in economie. Reformele sociale pe care noua administratie le-a precipitat una dupa alta nu sunt nici ele prea bine intelese. Analistii sceptici privesc si spre aceasta majoritate din Congres pe care el conteaza sa se sprijine; si nu prea cred ca multi dintre acei patricieni care s-au acomodat cu sau chiar au incurajat ani la rand vechiul sistem al risipei speculative vor deveni peste noapte partizanii unor criterii de redistributie mai echitabila sau promotorii unor sacrificii cerute de urgenta ecologica. Iar activitatea productiva bate pasul pe loc, in timp ce somajul ar putea exploda cam pretutindeni.

Se crede, dincolo de Ocean, dar si in Europa, ca un nou varf al crizei va fi resimtit la toamna, dupa ce va trece euforia, mai degraba modesta, a vacantelor estivale. Un fel de asteptare incordata se instaleaza in atmosfera principalelor capitale din Europa Occidentala. Iar in partea ei rasariteana, confruntata pentru prima data cu o adevarata criza capitalista, improvizatiile si abuzurile se tin lant. Nu e panica, dar nici departe nu ne aflam. Bancile pun sapte zavoare pe credite, iar directorii lor isi astupa urechile cand oamenii politici le cer sa relanseze investitiile. Marile trusturi ii tin in vitrine aseptice pe actionari si prefera chiar sa lichideze decat sa scada profiturile acestora. O filosofie pragmatica de mica anvergura se degajeaza pe la intalnirile internationale ale economistilor: sa asteptam pana trece valul, dupa care o luam de la capat cu productia si consumul exponential.

Nu e de mirare ca Barack Obama se arata extrem de prudent pe plan international. El se simte luat in vizor, cantarit si chiar pus la incercare de regimuri care oricum nu prea exceleaza in diplomatie si finete (cel nord-coreean, cel iranian, talibanii de sub conducerea lui Baitulah Mehsud, care promit ca vor ataca in curand Washingronul si Casa Alba!). Reactia lui a fost ponderata si dupa ce militarii l-au expulzat din tara in pijama pe presedintele Hondurasului, protejat de americani. Plecarea trupelor americane din orasele irakiene e dictata, grabita chiar, tot de aceasta prudenta. Care da impresia ca ierarhizeaza urgentele si inca sa mai straduieste sa lichideze trecutul lui Bush – vezi cazul cu inchisoarea de la Guantanamo sau chiar angajamentul inca discutabil al instalarii scutului antiracheta din Republica Ceha si din Polonia.

Printre atatia pasi marunti, vizita lui Obama la Moscova este totusi un pas mare si important. Se va implini ceea ce se prevazuse: Rusia si Statele Unite isi reduc masiv si arsenalul de rachete, si numarul de capete nucleare. Problemele puse de Georgia sau de scutul antiracheta sunt abia mentionate. si mai importanta devine acum afirmarea semnelor reciproce de bunavointa si apropiere intre cele doua foste blocuri militare, care traverseaza, fiecare in parte, restructurari economice severe. Mai mult, Moscova accepta tranzitul constant de militari americani si de materiale spre Iran, unde este adevaratul teatru al urgentelor pentru Barack Obama. Care, desi a ordonat cea mai puternica desfasurare de trupe americane de la terminarea razboiului din Vietnam, a impus oarecum aceeasi prudenta, fara efecte inutile de anunt, fara emfaza retorica. Probabil ca sub semnul aceleiasi discretii se va produce si participarea lui Obama la Summitul de la Aquila.

 

Noua conducere americana pregateste, e drept, o noua politica in materie de ecologie, dar inca nu a venit vremea unor angajamente concrete spectaculoase. Iar in domeniul comertului international, administratia nu poate baga mana in foc ca nu va recurge la alte masuri protectioniste, cat ar fi ele de contraindicate la asemenea intruniri festive. Prudent este Obama si in cazul Israelului, care nu-i usureaza deloc misiunea de principal aliat. Adjunctul sau, Biden, tinea sa precizeze ca Israelul, stat suveran, e liber sa atace Iranul, daca va considera ca isi joaca propria supravietuire. Doar ca pentru cei de la Teheran nu exista nici o diferenta intre Statele Unite si Israel, dusmani potentiali, pusi pe acelasi plan. Obama stie ca trebuie sa aiba mainile libere daca vrea sa construiasca propria sa politica externa. si inca una pentru doua mandate. Aici prudenta lui poate deveni dilematica.

Cele mai citite

Fetiță de trei luni, moartă într-un incendiu

O fetiță de trei luni a murit sâmbătă, după ce locuința în care se afla, în satul Poienile Zagrei, comuna Zagra din judeţul Bistriţa-Năsăud,...

Guvern: 271 de persoane au fost evacuate și mutate în siguranță

Premierul Marcel Ciolacu a coordonat, la Galați, reuniunea Comandamentului pentru Situații de Urgență în care au fost luate mai multe decizii pentru protejarea vieții...

Focuri de armă trase în apropiere de locul în care se afla Donald Trump

Conform unei știri difuzate de Reuters, echipa de campanie a candidatului republican la președinția SUA, Donald Trump, a anunțat duminică faptul că acesta este...
Ultima oră
Pe aceeași temă