Pentru mulţi politicieni români, orice incursiune în afara hotarelor pare să fie o adevărată aventură. De aceea se şi simt copleşiţi şi neajutoraţi.
Săptămâna trecută, a fost o mare dezbatere la Bucureşti pe tema numărului de minute alocate recentei întâlniri dintre Angela Merkel şi Victor Ponta. Aşa ne-am plimbat între două extreme, după cum cei în cauză doreau să minimizeze sau, din contra, să ridice în slăvi contactul la vârf româno-german. În fapt, ceea ce contează cu adevărat nu e atât durata întrevederii bilaterale, cât mesajul de fond transmis de cancelarul german guvernului de la Bucureşti: „Pentru economia germană, este foarte important să fie respectate standardele statului de drept, să existe siguranţă juridică, să fie combătută corupţia şi să existe transparenţă“.
Declaraţia Angelei Merkel e un semnal neechivoc transmis omologului său român: Berlinul este dispus să reîncălzească la nivel politic relaţiile cu guvernul d-lui Ponta, dar, în lumina evenimentelor din vara anului trecut, va continua să monitorizeze cu atenţie evoluţiile de la Bucureşti. E în egală măsură o mână întinsă părţii considerate „bune“ din USL (în opoziţie cu tabăra Antonescu-Voiculescu), dar şi o atenţionare că e vorba de o încredere condiţionată.
E greu de crezut că un cancelar german ar menţiona vreodată chestiuni legate de justiţie şi statul de drept într-o întâlnire cu omologi din Uniunea Europeană (poate doar cu excepţia Bulgariei). Şi nu doar în relaţie cu ţări ca Olanda sau Austria, ci şi dacă ar fi vorba de Grecia sau Portugalia, state venite mai târziu în UE şi astăzi puternic afectate de criza economică. Altele ar fi fost subiectele abordate: dacă trebuie sau nu să fie abandonate măsurile de austeritate, reglementarea industriei bancare, politicile pe energie. Faptul că asta se întâmplă în cazul României e un indiciu al statutului politic precar de care ne bucurăm în interiorul Uniunii Europene.
