20 C
București
marți, 24 mai 2022
AcasăSpecialR. Moldova: Cum ameninţă protestatarii actuala guvernare, în caz că nu vor...

R. Moldova: Cum ameninţă protestatarii actuala guvernare, în caz că nu vor răspunde solicitărilor lor

Liderii protestatarilor din centrul Chişinăului am ameninţat, duminică, actuala guvernare că vor proceda la blocarea unor trasee naţionale şi la alte acţiuni de „nesupunere civilă”, în cazul în care până joi, la ora 17.00, guvernarea nu acceptă solicitările protestatarilor, relatează presa internaţională, citată de Agerpres.

Ultimatumul a fost prezentat de liderii manifestanţilor Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor (prorus, de stânga) şi Andrei Năstase (liderul platformei de dreapta Dreptate şi Adevăr – DA). Înainte de aceasta, timp de aproape o oră au fost blocate principalele două căi de acces în Chişinău – traseul care duce spre Străşeni şi altul care duce spre Leuşeni.

Citeşte şi: Protestele de amploare continuă în Republica Moldova

Printre revendicări, ei au cerut demisia conducerii Republicii Moldova şi organizarea alegerilor anticipate nu mai târziu de luna aprilie.

„Le-am dat guvernanţilor termen până joi seara, la 17.00. Dacă guvernarea nu acceptă solicitările protestatarilor, vom aplica alte acţiuni”, precum blocarea căii ferate sau a aeroportului, a declarat liderul socialiştilor Igor Dodon, care a atras atenţia că protestatarii nu vor ceda. Mai mult, Dondon a subliniat că acesta este ultimul avertisment pe care îl dau guvernanţilor, astfel că neîndeplinirea solicitărilor ar putea duce la „alte măsuri de nesupunere civilă”.

Zeci de mii de protestatari adunaţi duminică în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, la chemarea opoziţiei proeuropene şi proruse, au votat o rezoluţie prin care cer demisia întregii guvernări – de la executiv până la preşedinte – şi alegeri parlamentare anticipate nu mai târziu de luna aprilie 2016, potrivit Deutsche Welle. 

Opoziţia de la Chişinău, care include atât formaţiuni proruse, precum Partidul Socialiştilor şi Partidul Nostru, al controversatului primar de Bălţi, Renato Usatîi, cât şi proeuropene, ca platforma civică Dreptate şi Adevăr (DA) doreşte înlăturarea noului guvern al premierului Pavel Filip (Partidul Democrat) şi organizarea de alegeri anticipate. 

Citeşte şi: UPDATE: Noi proteste la Chişinău. Manifestanţii au votat crearea Consiliului Salvării Naţionale

Premierul Pavel Filip este considerat un apropiat al oligarhului Vlad Plahotniuc, considerat ‘eminenţa cenuşie’ şi finanţatorul Partidului Democrat, care a format în jurul său o nouă majoritate parlamentară pentru a evita anticipatele. 

Cele trei formaţiuni care contestă guvernul Filip au anunţat duminică înfiinţarea unui Consiliu al Salvării Naţionale care să promoveze organizarea de alegeri anticipate şi ‘eliberarea instituţiilor capturate’ ale statului. În document se mai cere demisia ministrului de interne şi a şefilor poliţiei, care ar fi ‘atacat brutal’ protestatarii la mitingul din 20 ianuarie, în faţa parlamentului. 

Maia Sandu, văzută ca lider naţional în Republica Moldova, a fost prezentă duminică printre protestatari, dar nu a urcat pe scenă, a relatat Deutsche Welle. 

‘Nu o să urc pe scenă. Sunt aici cu oamenii care protestează. Pe scenă trebuie să fie reprezentanţii societăţii civile pentru ca să nu existe speculaţii că acesta este un protest pro-Rusia sau pro-Europa. Acesta este un protest anticorupţie, antiguvernare’, împotriva celor care au luat captive instituţiile statului, care au tolerat furtul bancar şi sărăcia acestei populaţii, a declarat Maia Sandu. 

Citeşte şi: Minting antiguvernamental la Chişinău. Părerea analiştilor politici locali merge spre ideea că din tot acest haos nimeni nu mai înţelege nimic

Mulţi dintre partenerii occidentali ai Chişinăului consideră că organizarea alegerilor anticipate în acest moment ar aduce la putere forţele proruse de stânga, care ar scoate de pe orbita europeană Republica Moldova, de aceea au susţinut noul guvern al democratului Pavel Filip, deşi acesta nu se bucură de credibilitate, conform unor experţi. 

 

 

Cele mai citite

Minciunile războiului, doar din “surse oficiale”

Oare dorește cineva să se afle adevărul despre războiul din Ucraina? Cu siguranță, nu există părți interesate, ci doar acțiuni de propagandă. Cancelariile occidentale...

Djokovic are prima șansă la locul 1 ATP, dar și Medvedev și Zverev pot ocupa această poziție după Roland Garros

Djokovic își are soarta în propriile mâini în lupta pentru locul 1, dar și Medvedev și Zverev speră la această poziție.Dacă sârbul va câștigă...

Djokovic, debut cu dreptul la Roland Garros

Novak Djokovic, numărul unu mondial şi deţinătorul trofeului, s-a calificat fără probleme în turul secund al turneului de Mare Şlem de la Roland Garros,...
Ultima oră
Pe aceeași temă