3.5 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialPROTEST în Parlamentul din Kosovo. Un lider al opoziţiei a detonat un...

PROTEST în Parlamentul din Kosovo. Un lider al opoziţiei a detonat un dispozitiv fumigen

Un lider al opoziţiei din Kosovo a detonat, joi, un dispozitiv fumigen în Parlament, în semn de protest faţă de dezbaterea unui acord intermediat de UE privind îmbunătăţirea legăturilor dintre Serbia şi fosta sa provincie din sud, Kosovo, relatează Mediafax

Nu a existat confirmare imediată din partea poliţiei privind natura dispozitivului utilizat de Albin Kurti, liderul Partidului Autodeterminare al opoziţiei din Kosovo. 

Kurti, un fost lider student care a protestat împotriva legislaţiei sârbe în anii 1990, coordonează mişcarea opoziţiei privitoare la legăturile dintre Priştina şi Belgrad, încurajate de UE în scopul susţinerii stabilităţii în fosta Republică iugoslavă.

În 2008, Kosovo şi-a declarat independenţa faţă de Serbia, fiind recunoscută de peste 100 de state. Serbia şi aliatul său, Rusia, îi blochează accesul la ONU.

Kurti şi susţinătorii acestuia condamnă decizia guvernului din Kosovo de a accepta un acord privind crearea unei asociaţii a municipalităţilor în care trăiesc minorităţi sârbe, acuzând că această mişcare reprezintă o întoarcere la legislaţia Belgradului.

„Nimeni nu este mandatat şi nu are dreptul de a aduce Serbia înapoi în Kosovo”, a declarat într-un comunicat un bloc al opoziţiei din care face parte şi partidul lui Kurti, adăugând că „nu vom permite să se întâmple aşa ceva”.

Cele mai citite

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...
Ultima oră
Pe aceeași temă