La inceput de an, o intrebare: care e locul prostiei la televizor? M-am intrebat cat de bine vinde prostia si cine joaca rolul de idiot pentru un anumit deliciu al unui anumit public. Concluzia: prostia este, de una singura, o valoare de nisa. Ea vinde bine atunci cand participa la intruchiparea unor clisee. De pilda: frumoasa si proasta. Moda a fost inaugurata de Nicoleta Luciu, pe vremea matinalului de la Antena, prezentat de Horia Brenciu. Tot la Antena 1, o avem acum pe Andreea de la "Neata cu Razvan si Dani". Antena 1 si-a facut de altfel un obicei – ca sa nu spun meserie – din expunerea prostiei. "Ciao Darwin" a fost emisiunea in care diverse personaje au acceptat, pentru diverse sume de bani, sa joace rolul de handicapati mintali, de maimute vorbitoare, de prosti in stare de paroxism.
Poate ca cineva ar trebui sa scrie o filosofie a pornografiei in care sa arate ca pornografia nu inseamna neaparat act sexual pus in scena, ci orice reprezentare nuda, fara comentarii, a subumanului. Atunci cand Flaubert visa la un roman despre nimic, numea esenta pornografiei. Desigur, nu vorbesc despre nimic in sensul filosofic, de neant, ci despre nimic in sensul de brut, lipsit – si care nu are nevoie – de semnificatie. Actul sexual, violenta, umilinta, tortura pot ajunge la un prag de la care isi sunt autosuficiente. Nu au nevoie sa insemne ceva, pentru ca transmit senzatie pura. Televiziunea le cauta, dar jocul democratic o obliga la compromisuri. Pentru ca nu pot transmite filme porno, evoca sex si expun imagini excitante. Pentru ca nu pot transmite sniff-uri, exista stirile de la ora 5, in care crima este evocata. Cu tortura e mai greu, cazurile care pot fi mediatizate sau care ajung sa fie sunt rare.
Umilinta se inscria, pana de curand, in registrul comic. Camera ascunsa e metoda prin care oamenii erau pacaliti – e drept, nu umiliti. La Ciao Darwin ideea de om a fost oarecum pusa la indoiala. Sa fii frumoasa si proasta ramane demn. Sa fii un hipopotam ingalat, stirb si stramb, hm, asta nu mai e de colea, e de curtea miracolelor. Nu altfel a fost paranghelionul aceleiasi Antene 1. Pe scena se foiau diferite exemplare humanoide pline de viata bruta, autarhici, autosuficienti si ingenui ca niste organisme unicelulare de dupa Big Bang, sau, daca vreti, ca niste dumnezei underground inelari. Personajele astea sunt – numele nu lipsesc, dar nici nu acopera – inconstientul, trupul nostru fara suflet, instinctul nostru, balegarul in care avem, deh, radacini, chiar daca ceea ce aratam nu este decat tulpina, frunze si, mai ales, flori.
Televiziunea acrediteaza ideea ca distractia – cheful, sarbatoarea – inseamna, de fapt, reintoarcerea la aceasta origine, la acest transcendental (balegarul e transcendentalul oricarei fiinte vegetale), si alde Adi, Guta, Vijelie apar ca intruchipari meteorice, agregari fulgurante ale mizeriei primordiale din care, cu chip omenesc si cu mintea civilizata, unii dintre noi am ajuns sa ne credem nemuritori.
