16.2 C
București
vineri, 23 februarie 2024
AcasăSpecialProsperitatea singuratică a Israelului

Prosperitatea singuratică a Israelului

E greu să nu rămâi frapat de contrastul dintre energia „asiatică” a economiei şi societăţii civile din Israel şi natura strict defensivă a raportării la schimbările politice interne şi externe. O lege recentă interzice cetăţenilor israelieni să susţină boicoturile occidentale care îşi propun să schimbe politica de colonizare şi să sprijine un stat palestinian independent. Israelul nu a fost niciodată atât de bogat, dinamic şi încrezător, dar nici nu a fost vreodată atât de izolat la nivel internaţional.

Israelul ar fi putut saluta Primăvara arabă ca pe o oportunitate, în loc să o perceapă ca pe un risc grav. Dacă cetăţenii arabi pot transforma cultura umilinţei într-una a speranţei, poate că vor fi în stare să se împace şi cu existenţa Israelului. Dar liderii israelieni au reacţionat strict negativ la revoltele din lumea arabă. Ei estimează că un mediu regional complex a devenit acum şi mai periculos, de aceea prudenţa e prioritatea numărul 1.

Pentru Israel, despoţii de ieri, precum fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, erau mai previzibili decât „masele arabe”. Israelienii par să spună aşa: chiar dacă unii dintre demonstranţi ar putea fi animaţi de idealuri democratice, haideţi să nu ne iluzio-năm – forţele islamiste vor fi singurele care vor câştiga în cele din urmă, iar ele sunt mult mai ostile faţă de Israel şi Occident decât erau predecesorii lor.

Desigur, având în vedere masacrele comise de regimul sirian împotriva propriilor cetăţeni, există voci în Israel care spun că suferinţa locuitorilor din Gaza păleşte prin comparaţie, de aceea cauza acestora nu mai atrage aceeaşi simpatie ca anul trecut. Dar asta nu ar trebui să obtureze tabloul diplomatic general în relaţie cu Israelul, care rămâne unul în esenţă negativ.

Una dintre evoluţiile ironice care decurg din schimbarea configuraţiei politice din regiune este că Israelul identifică acum o convergenţă strategică în relaţie cu Arabia Saudită. În pofida diferenţelor profunde dintre sistemele lor politice, ambele ţări preferă un statu quo regional şi împărtăşesc o suspiciune obsesivă faţă de Iran.

Dar de ce nu ar visa la un nou triunghi strategic, format din Israel, Arabia Saudită şi Turcia, aşa cum israelienii visau odinioară la un un triunghi nonarab între Israel, Turcia şi Iranul Şahului? Reacţia revoltată a turcilor la comportamentul brutal al regimului din Siria creează o oportunitate pe care Israelul ar trebui să o exploateze pentru a încerca să refacă relaţia privilegiată cu guvernul lui Recep Tayyip Erdoğan, existentă înainte de blocada din Gaza. Dar asta ar presupune un mic gest faţă de palestinieni, pe care israelienii îi consideră atât de divizaţi, încât nici un fel de progres în direcţia unui acord de pace nu pare posibil.  Liderii israelieni par să vrea să câştige timp atât pe planul tactic, prin rezistenţa la presiunea blândă a administraţiei preşedintelui american Barack Obama, cât şi pe cel strategic, prin faptul că îşi pregătesc ţara pentru o nouă lume, în care puteri emergente precum China joacă un rol tot mai important.

Această lume va fi însă una în care Israelul nu va mai putea conta pe sentimentele de vină induse de Holocaust pentru a influenţa marile puteri. Va fi o lume în care rivalităţile monoteiste se vor disipa într-un ocean de credinţe politeiste şi în care Israelul se va putea baza doar pe meritele sale comparative în ochii unor actori realişti şi cinici, care îl vor judeca doar prin prisma proprilor interese naţionale.

Israelul poate că e de „extracţie europeană”, iar principalul său aliat îl va constitui poate mulţi ani de acum Statele Unite, dar liderii israelieni trebuie să înceapă să reflecteze la modul în care ţara lor poate prospera într-o lume post-occidentală. Cea mai recentă „Conferinţă a preşedintelui”, organizată în iunie la Ierusalim, sub patronajul preşedintelui Shimon Peres, a avut valoare simbolică din privinţa acestei evoluţii. În deschidere, Dennis Ross, trimisul special al lui Obama, a fost primit cu o linişte asurzitoare când a transmis participanţilor urările de bine ale şefului său. În schimb, ministrul chinez al Culturii a fost întâmpinat cu căldură când a vorbit, de o manieră tipică, despre nevoia tot mai mare de „armonie” globală.

În mintea câtorva strategi israelieni, ţara lor trebuie să mai reziste ferm încă două sau trei generaţii, până când va deveni o realitate ireversibilă în regiune şi un „fapt împlinit” legitim în sistemul internaţional. În acel moment, cine ar mai vrea să boicoteze o ţară a cărei performanţă tehnologică este râvnită peste tot în lume?

În acest context, ideea unui acord de pace cu palestinienii pare mai abstractă ca oricând. Într-adevăr, actualul statu quo pare confortabil. Poate că decalajul dintre bogaţii şi săracii din Israel aduce cu cel din Brazilia, dar cine mai ţine minte idealurile social-democrate iniţiale ale sioniştilor?

Prosperitatea ţării este pur şi simplu copleşitoare. Din Tel Aviv la Ierusalim, penthouseurile luxoase se înmulţesc. Unde suntem, la Singapore, Hong Kong sau São Paulo? De ce să înlocuieşti certitudinile prezentului cu incertitudinile viitorului?

Dar Israelul nu a devenit doar mult mai prosper; s-a plasat decisiv la dreapta. E posibil ca a doua Intifada să se fi dovedit fatală pentru stânga israeliană. Capitalismul triumfător, idolatria pământului şi confortul unui statu quo produc un cocktail euforizant. Dar, ameţiţi de beneficiile globalizării şi aşteptând cu un amestec de nerăbdare şi nelinişte venirea unei noi ordini postoccidentale, israelienii dansează pe marginea unui vulcan.    

Dominique Moisi este autorul cărţii „The Geopolitics of Emotion”.

Copyright: Project Syndicate, 2011.
 www.project-syndicate. Org
 Podcast (în limba engleză):
http://media.blubrry.com/ps/media.libsyn.com/media/ps/moisi66.mp3

Cele mai citite

Societatea civilă și exprimarea ei

Provocările la adresa democrației sporesc în ultima vreme. Ele vin, în cele din urmă, din slăbirea societăților civile. Stingerea vocilor civice se observă direct sau...

Cocktailul Molotov al propagandei

Propaganda politică e pe cale să atace și ultimele celule democratice din corpul societății occidentale. Un document de politică de recrutare aparținând celor de la BBC, scurs...

La doi ani de la începerea războiului, sistemul public medical din România încă nu este pregătit pentru refugiați

La doi ani de la începerea războiului din Ucraina, sistemul public medical din România încă nu este pregătit pentru integrarea refugiaților, iar persoanele vulnerabile...
Ultima oră
Pe aceeași temă