15.5 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSpecialPropunere inedită pentru Obama, în schimbul mâinii fiicei sale

Propunere inedită pentru Obama, în schimbul mâinii fiicei sale

Un avocat kenyan este dispus să îi ofere preşedintelui Barack Obama 50 de vaci, 70 de oi şi 30 de capre, în schimbul mâinii ficei sale Malia, de care susţine că s-a îndrăgostit, relatează Mediafax.

“Sunt interesat de ea încă din 2008”, a recunoscut tânărul avocat kenyan Felix Kiprono într-un interviu pentru “The Nairobian”.

La acea vreme, preşedintele Obama era în campanie pentru a câştiga primul mandat la Casa Albă şi fiica sa Malia avea zece ani.

“Am mărturisit acest fapt celor din familia mea şi ei sunt pregătiţi să mă ajute” pentru a strânge “darul” propus în schimbul mâinii tinerei, a precizat el.

Kiprono speră că preşedintele Obama o va lua pe fiica sa cu el în Kenya în iulie, când va efectua prima vizită în ţara de origine a tatălui său, pentru a-i face în mod direct propunerea sa.

“Îi scriu acum o scrisoare lui Obama (…). Sper că ambasada va transmite mesajul. Am avut deja mai multe contacte cu ambasadorul american”, a spus el.

“Oamenii ar putea crede că sunt interesat de banii familiei (Obama), dar nu este cazul. Dragostea mea este reală”, a dat asigurări avocatul, care intenţionează să o surprindă într-un cadru romantic.

“Pentru a-i arăta că este regina mea, îi voi prinde în păr liană şi o voi cere de soţie pe o colină din Bureti, în apropiere de ţara tatălui meu, acolo unde sunt încoronaţi liderii şi războinicii”, a dezvăluit el.

Tânărul îndrăgostit visează la o viaţă simplă alături de fiica preşedintelui american.

“Vom duce o viaţă simplă. O voi învăţa pe Malia să mulgă vaca, să prepare ugali şi mursik, la fel ca femeile kalenjin”, promite kenyanul.

Casa Albă încă nu a prezentat vreo reacţie după aceste mărturisiri.

 

Cele mai citite

o candidatură așteptată declarații o atitudine deschisă

Într-o mișcare deloc surprinzătoare, Cristian Popescu Piedone, edilul sectorului 5, și-a anunțat candidatura la Primăria Capitalei în cadrul alegerilor viitoare. Cu declarații hotărâte...

Programul Noua Casă 2024 ia start. Care sunt noutățile

Programul Noua Casă 2024 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de Ministerul de Finanţe, în valoare de un miliard de lei,...

Agent Green dezvăluie cum se distrug pădurile din Munții Rodnei

Organizația Agent Green difuzează cel de-al treilea episod al serialului ”Jaf în Parcul Național Munții Rodnei”, în care prezintă situația de pe raza Ocolului...
Ultima oră
Pe aceeași temă