Domeniul public este o ramasita a capitalului pe care-l aveam pe vremea cand eram cu totii „proprietari, producatori si beneficiari”. Nici atunci si nici acum omul de rand, contribuabilul, nu avea controlul asupra proprietatii publice.
Din acest punct de vedere societatea democratica pe care ne chinuim de 16 ani sa o construim nu este cu nimic mai buna decat defunctul regim comunist. Si atunci, ca si acum, avutia publica era pe mana unor politicieni care mimau promovarea interesului public.
De la Revolutia din '89 incoace domeniul public a fost „ciolanul” din care s-au infruptat toate administratiile locale fara ca cineva sa le traga la raspundere. Gestionarea domeniului public a dus in visteria partidelor si in buzunarele edililor sume importante de bani si tot „pe spatele” domeniului public s-au construit vile somptuoase si s-au cumparat masini de lux.
Cu alte cuvinte, administrarea averii comunitare a fost o afacere profitabila pentru edilii localitatilor in ultimii 16 ani. Este foarte interesant de aflat cum firme private care au concesionat administrarea domeniului public sunt extrem de profitabile, in timp ce regiile organizate pe langa primarii, cu acelasi obiect de activitate, sunt falimentare.
De-a lungul timpului administrarea domeniului public a nascut adevarate razboaie politice. Unul dintre ele se desfasoara, zilele acestea, la Cluj-Napoca. Consilierii locali ai PSD vor sa privatizeze Regia Autonoma a Domeniului Public (RADP), in timp ce sus-tinatorii primarului Emil Boc ar prefera ca aceasta sa fie sub controlul municipalitatii.
In realitate, batalia se da pe patrimoniul regiei care contine terenuri valoroase si alte active cu care o firma bine administrata poate sa scoata profit. RADP detine suprafete destul de mari de teren, atractive pentru potentialii investitori.
Privatizarea acesteia ar insemna automat preluarea de catre cumparatorul firmei a intregului capital, cu active si pasive. Datoriile regiei nu sunt inca atat de mari, chiar daca exista interesul ca acestea sa fie prezentate umflat, ca sa nu acopere cu varf si indesat valoarea mijoacelor fixe si a imobilelor de care dispune.
Clujul nu este, insa, singurul oras mare din Transilvania unde domeniul public a fost exploatat la maximum de administratie. In unele dintre acestea serviciile publice au fost concesionate de mult timp, iar terenurile au fost vandute. De multe ori pe sume infime.
Mai in gluma, mai in serios, un analist al vietii sociale spunea ca administratiile locale de pana acum au luptat cel mai bine impotriva coruptiei. Au vandut tot ce puteau sa vanda din domeniul public, astfel incat cei care le vor urma la conducere sa nu mai aiba ce fura. Chiar daca, legal, domeniul public nu se poate vinde, el fiind inalienabil, indivizibil si insesizabil, au fost gasite mijloace legale de eludare a acestor prevederi.
Multe terenuri au trecut din domeniul public in domeniul privat al primariilor prin votul unor consilieri transformati de regula in simple marionete care ridica mana si voteaza favorabil toate hotararile aruncate in fata lor de primari rau-intentionati. Dupa trecerea acestora in domeniul privat, de regula pentru scopuri de utilitate publica, schimbarea destinatiei si vanzarea sau concesionarea acestora a fost o chestiune formala.
Serviciile publice, o alta componenta importanta a adminis-trarii domeniului public, sunt deficitare acolo unde nu s-au privatizat. De ce un investitor poate sa administreze mai bine un serviciu public decat Primaria? Este o intrebare la care autoritatile ar trebui sa dea un raspuns.
Probabil ca justificarea ar fi tocmai interesul edililor pentru privatizarea acestor societati de administrare a domeniului public. Prietenii stiu de ce!
