17.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialBostan: Proiectul Legii securităţii cibernetice ar putea fi avizat săptămâna viitoare la...

Bostan: Proiectul Legii securităţii cibernetice ar putea fi avizat săptămâna viitoare la Ministerul Comunicaţiilor

Proiectul Legii securităţii cibernetice ar putea fi avizat săptămâna viitoare la Ministerul Comunicaţiilor, apoi documentul va parcurge drumul firesc pe circuitul de avizare între celelalte ministere, a declarat, vineri, ministrul de resort, Marius Bostan, citat de Agerpres

‘După cum bine ştiţi, pregătim un proiect de securitate cibernetică. Este în fază de finalizare. A fost în dezbatere publică, în urma căreia am primit foarte multe opinii. Încercăm să ţinem cont de foarte multe dintre ele. Săptămână viitoare sperăm să finalizăm avizarea în interiorul ministerului şi să trimitem proiectul către ceilalţi avizatori. După această procedură o să intre în Guvern, iar dacă va fi avizat va fi trimis către Parlament. Legea securităţii cibernetice reprezintă o formulă de întărire a securităţii cibernetice şi este o mică parte dintr-un sistem de securitate cibernetică necesar’, a afirmat Bostan, într-o conferinţă de specialitate. 

Ministrul Comunicaţiilor a menţionat, totodată, că un parteneriat public-privat este extrem de important în dezvoltarea securităţii cibernetice. 

‘Securitatea cibernetică trebuie să privească atât instituţiile statului, administraţia, cât şi societăţile comerciale. De aceea, un parteneriat public-privat este extrem de important. Este important pentru viitor să avem şi cadrul pentru companiile de asigurări în acest domeniu. Asta va ajuta foarte mult la o dezvoltare normală şi la micşorarea riscurilor sau la recuperarea unor bani ce pot fi pierduţi. Din păcate, acum nu există o politică responsabilă în cadrul infrastructurilor cibernetice şi de ceea este nevoie de un cadru legal. Guvernul joacă un rol legitim în acest sens’, a susţinut Marius Bostan. 

Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională (MCSI) a lansat, la finele lunii ianuarie, în dezbatere publică, pe propria pagină de Internet, un nou proiect de Lege privind securitatea cibernetică a României. Documentul a fost întocmit fiind luate în considerare criticile aduse prin Decizia nr. 17/2015 a Curţii Constituţionale a României (CCR) asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind Securitatea Cibernetică a României. 

Conform ministerului, actul normativ vizează introducerea de măsuri de protejare a securităţii cibernetice numai la categoriile de persoane juridice enumerate în art. 2, din proiectul de lege: ‘autorităţilor şi instituţiilor publice, persoanelor juridice deţinătoare de infrastructuri cibernetice care susţin servicii publice sau de interes public, ori servicii ale societăţii informaţionale, a căror afectare aduce atingere securităţii naţionale sau prejudicii grave statului român, ori cetăţenilor acestuia; persoanelor juridice, deţinătoare de infrastructuri cibernetice care prelucrează date cu caracter personal; furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului’. 

Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat, în 27 ianuarie 2015, că Legea privind securitatea cibernetică încalcă prevederile constituţionale privind statul de drept şi principiul legalităţii, precum şi cele privind viaţa intimă, familială şi privată, respectiv secretul corespondenţei. Motivul invocat de către CCR este faptul că autoritatea naţională în domeniul securităţii cibernetice ar trebui să fie un organism civil, pentru a garanta aceste drepturi, şi nu Centrul Naţional de Securitate Cibernetică (CNSC), care funcţionează deja în cadrul SRI, cu personal militar. 

Reprezentanţi ai autorităţilor şi instituţiilor publice, printre care ministrul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, Marius Bostan, alături de furnizori de servicii şi infrastructură IT&C, şi companii care prelucrează date cu caracter personal, participă, vineri, la conferinţa ‘Securitate cibernetică – Ameninţări. Măsuri legislative şi aplicare’. 

Cele mai citite

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

Cutremur în Serbia, la granița cu România

Un cutremur cu magnitudinea 4,4 s-a produs în această dimineaţă, la ora locală 8:42, în Serbia, la graniţa cu România, potrivit informaţiilor publicate de...

Marcel Ciolacu: Am început aplicarea legii privind interzicerea păcănelelor

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, marţi, în şedinţa Executivului, că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localităţile cu mai puţin...
Ultima oră
Pe aceeași temă