16.9 C
București
sâmbătă, 24 februarie 2024
AcasăSpecialProiectul cultural pentru sărbătorirea a 100 de ani de existenţă a ASE,...

Proiectul cultural pentru sărbătorirea a 100 de ani de existenţă a ASE, aprobat de Primăria Capitalei

CGMB a aprobat, luni, proiectul de hotărâre privind împuternicirea Consiliului local al sectorului 1 de a coopera cu Asociaţia Absolvenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ALUMNI) în vederea realizării iniţiativei culturale “Sărbătorirea a 100 de ani de existenţă a ASE”, potrivit Mediafax.

Proiectul cultural ar urma să se deruleze în perioada 20 martie şi 6 aprilie.

Potrivit protocolului de colaborare încheiat pe o perioadă de 60 de zile între Consiliul local al sectorului 1 şi organizaţia ALUMNI, cele două entităţi vor stabili, de comun acord, calendarul evenimentelor proiectului cultural pentru sărbătorirea celor o sută de ani de existenţă a Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti.

De asemenea, Consiliul local al sectorului 1 va asigura din bugetul acestui sector “o parte din resursele financiare necesare pentru realizarea obiectivelor” proiectului cultural.

ASE Bucureşti a fost înfiinţată în baza legii promulgate prin Decretul Regal 2978 din aprilie 1913, publicat în Monitorul Oficial al României din 13 aprilie sub denumirea de Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale.

Palatul din Piaţa Romană în care îşi desfăşoară activitatea Academia de Studii Economice din Bucureşti reprezintă un monument istoric aflat în patrimoniul cultural naţional, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Cele mai citite

Cum afectează comasarea alegerilor mii de tineri din România

Mai multe ONG-uri fac apel la premierul țării, Marcel Ciolacu căruia îi cer printr-o scrisoare deschisă să reducă, la 45 de zile înainte...

de la bășcălie, la umor și revelație

Influencer: „Dacă vreau să văd o schimbare în lume, în primul rând trebuie să mă schimb eu.” Bianca Adam M-am întâlnit cu doi influenceri,...

Cum afectează comasarea alegerilor mii de tineri din România

Mai multe ONG-uri fac apel la premierul țării, Marcel Ciolacu căruia îi cer printr-o scrisoare deschisă să reducă, la 45 de zile înainte...
Ultima oră
Pe aceeași temă