Prefectul judetului Vrancea, Ion Oprea, s-a intalnit cu Mariana Ionita, consilierul ministrului Transportului, Constructiilor si Turismului, Radu Berceanu. Cei doi au discutat despre principalele proiecte care pot sa prinda contur in 2007. Unul dintre acestea se refera la construirea unui cartier de case in statiunea Soveja cu fonduri de la Agentia Nationala pentru Locuinte. Asta in contextul in care la Soveja sunt in curs de rezolvare si utilitatile. „Am discutat despre proiectele care pot sa prinda contur in anii urmatori, proiecte care tin de Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Am ajuns la concluzia ca la Soveja, localitate care a renascut dupa modernizarea DN 2L, ar fi nevoie si de un cartier de locuinte, un cartier care ar putea deveni chiar rezidential. La Soveja este supusa concesiunii o suprafata de teren. Sunt destul de multe cereri pentru a putea prinde o concesiune in localitate, dar daca ar exista un proiect ar fi mult mai bine fiindca ar insemna atat sprijin pe partea de proiectare, cat si in alocarea de surse financiare. Sa nu uitam ca tinerii sub 35 de ani pot beneficia de subventie in constructia unei case de pana la 20%”, ne-a declarat prefectul Ion Oprea. Mariana Ionita ne-a declarat ca locuintele care ar urma sa fie construite vor putea fi cumparate prin credit ipotecar. „Cum exista foarte multe cereri, ne-am gandit ca mai bine mai construim noi prin ANL un cartier organizat. Pentru a evita ca o casa sa fie de un fel, alta de alt fel, eu zic ca mai bine sa fie ceva organizat. Aceste locuinte care vor fi construite vor fi scoase la vanzare, putand fi cumparate si prin credit ipotecar. Oricum, urmeaza sa discutam si la nivelul conducerii ANL. La acest moment este doar un proiect”, a declarat Mariana Ionita. Cei doi au mai discutat si despre constructia de sali de sport in mediul rural. „Un alt subiect a fost si cel referitor la necesitatea construirii de sali de sport in mediul rural. Deja sunt depuse cateva proiecte cu toata documentatia aferenta. Eu voi continua demersurile pentru a prinde finantarea efectiva. Per ansamblu, sunt multe oportunitati pentru investitii, dar e nevoie si de multa implicare din partea autoritatilor locale”, a mai declarat Ion Oprea.