19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialPrognoza meteo pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

Prognoza meteo pentru joi şi vineri, în ţară şi în Bucureşti

Vremea în ţară va fi răcoroasă joi, cu maxime termice între 20 şi 28 de grade şi minime între 7 şi 17 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua în regiunile sud-estice. Va ploua în Dobrogea, local în Muntenia, sudul Moldovei şi izolat în sud-estul Transilvaniei, Oltenia şi la munte, anunţă Administraţia Naţională a Meteorologiei, potrivit Mediafax.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, precum şi la munte.

Vineri va fi în general frumos şi se va încălzi uşor în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi izolat ploi de scurtă durată în regiunile nordice şi în zona de munte.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări în Dobrogea. Temperaturile maxime se vor situa între 21 şi 29 de grade, iar cele minime între 8 şi 18 grade.

La Bucureşti, joi, vremea va fi răcoroasă . Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când trecător va mai ploua.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 23-24 de grade, iar cea minimă va fi de 11-13 grade.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă