19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialProfesorii se pregătesc de grevă generală

Profesorii se pregătesc de grevă generală

Urmare a solicitărilor din partea mai multor membri de sindicat, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (F.S.L.I.) va consulta oamenii de la catedră din toată ţara în vederea declanşării grevei generale, începând cu data de 23 ianuarie.

 

Până vineri, 20 ianuarie, liderii de sindicat constănţeni vor întocmi o si-tua-ţie clară, din unităţile de învăţământ, în ceea ce priveşte demararea acţiunii de protest. Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar Constanţa, Ioana Purcărea, câteva cadre didactice au sunat zilele acestea la sediul sindicatului, arătându-se dispuse să iasă în stradă, ca semn de protest. „Dacă nici în momentul acesta nu lăsaţi frica, spaima, teama, la o parte, ca să fim alături de toată ţara, înseam-nă că ne merităm soarta pe deplin. Eu, începând de astăzi (n.r. – ieri), ies în faţa Prefecturii”, a precizat şefa sin-dicatului constănţean. Reamintim faptul că, în ultimii doi ani cel puţin, pichetările organizate în faţa Prefecturii din Constanţa au reunit doar câteva zeci de dascăli. Cei mai mulţi dintre angajaţii din învăţământ se declară epuizaţi să mai ceară dreptate. Revendicările dascălilor sunt multe şi nerezolvate până la această oră.

Peste 6.000 de petiţii pentru recuperarea majorărilor salariale

Dascălii constănţeni nu mai speră în acordarea drepturilor pe Legea 221, din 2008, cea care prevede acordarea procentului de 33,4%, potrivit majorării salariale votată în Parlament. Din 2008 şi până în prezent, majoritatea cadrelor didactice, din toată ţara, au depus în instanţă dosare pentru alocarea acestor sume. Unii dintre angajaţi au avut câştig de cauză, puţini, însă, la număr. Sunt şi cadre didac-tice care au cedat nervos în faţa acestei situaţii. Ajunsă în culmea disperării, o educatoare din judeţul Constanţa, a intrat, anul trecut, în greva foamei. Mai nou, s-a spus că procentul de 33,4%  se va acorda tuturor dascălilor, eşalonat, până în 2016.

„De la Federaţie (n.r. – Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar) am aflat că sumele de bani alocate pentru eşalonarea a 5% nu sunt suficiente. Sunt câteva judeţe ale ţării, în care sumele sunt nu-mai pentru 3%.  De aceea, o să cerem şi noi Inspectoratului Şcolar Judeţean să verificăm care a fost suma totală repartizată conform Legii bugetului de stat din 2012″, a precizat Ioana Purcărea. Înainte de sărbătorile de iarnă, în 2011, în judeţul Constanţa erau 6.432 de hotărâri judecătoreşti pe Legea 221. Până acum, şi-au primit drepturile băneşti  doar dascălii din zona Băneasa şi din comuna Comana. De asemenea, s-au mai acordat sume de bani profesorilor din Medgidia, Mangalia şi Hârşova. În vederea soluţionării problemelor majore din învăţământ, sindicatul constănţean are în proiect invitarea liderilor partidelor din opoziţie la un dialog constructiv. „Le vom prezenta o listă de probleme dure de încălcare a legilor care guvernează învăţământul şi ţara, urmând să ajungem chiar la un protocol cu liderii partidelor de opoziţie, pentru că în felul acesta spunem Puterii că nu mai avem nevoie de ei”, a subliniat
Purcărea. 

Dascălii navetişti nu-şi primesc banii pentru transport

Acordarea  banilor pe Legea 221 nu este singura problemă cu care se confruntă dascălii din teritoriu. Lista localităţilor unde profesorii sunt nevoiţi să îşi plătească  drumul până la şcoală se lungeşte. Anul trecut, pe lista localităţilor restante la plata decontului pentru cadrele didactice, figurau Negru Vodă, Amzacea, Săcele şi Dumbrăveni. Mai nou, după cum a mai spus Ioana Purcărea, profesorii din Deleni se plâng că nu li s-a decontat transportul din luna septembrie a anului trecut, pentru că Primăria din localitate nu are bani. În plus, angajaţii din învăţământ sunt nemulţumiţi de procentul alocat finanţării educaţiei, de doar 2,3 % din PIB.

Cele mai citite

Carlo Ancelotti, înainte de Villarreal – Barcelona: „Să câştigi e mai important decât să joci bine”

Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a răspuns criticilor legate de stilul de joc al echipei, subliniind că pentru el, rezultatele sunt mai importante...

CNAIR anunță modernizarea Transfăgărășanului pentru prelungirea sezonului turistic

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) plănuiește modernizarea Transfăgărășanului, ceea ce va permite extinderea perioadei în care drumul este deschis circulației, a...

VIDEO. Cornel Dinu a suferit o intervenție chirurgicală

Cornel Dinu, fostul mare jucător și antrenor al echipei Dinamo, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru coxartroză, o boală degenerativă a șoldului. https://www.youtube.com/shorts/HTEwbBulzpk Cornel Dinu...
Ultima oră
Pe aceeași temă