De doi ani de zile, aproximativ jumătate din profesorii României îşi cer în instanţă drepturile salariale conform Legii 221/2008, pentru recuperarea creşterii salariale de 50%, votată în unanimitate în Parlament. O parte dintre dascălii din Constanţa au câştigat şi au primit deja integral banii, cu toate că s-a spus, iniţial, că sumele vor veni eşalonat, timp de trei ani. Până acum, cadrele didactice care predau la o unitate de învăţământ din Mangalia sunt singurele din judeţul Constanţa care au banii în conturi. Sumele primite ajung şi la 10.000 de lei de persoană. Juristul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Învăţământul Preuniversitar (SLSIP), Emilian Avrămescu, explică acest fapt: „La Mangalia s-a iniţiat executarea silită”.
Dascălii de acolo au fost primii care au câştigat această sentinţă înainte de apariţia ordonanţei de urgenţă. Mai precis, juristul SLSIP se referă la o ordonanţă apărută în 2009, care a tot fost modificată şi în urma căreia dascălii care au deschis procese urmează a-şi primi banii de abia în luna mai din 2012. „Iniţial, prima tranşă de bani trebuia să fie acordată în 2010, măcar 34% trebuiau plătite. Apoi au revenit asupra ordonanţei anunţându-se un nou termen şi anume anul 2011, iar în final s-a decis ca prima tranşă să fie acordată în luna mai din 2012″, mai spune reprezentantul SLSIP. În aceste condiţii, executarea hotărârii care pune în aplicare Legea 221/2008 este deocamdată suspendată pentru dascălii care încă nu au reuşit să intre în posesia banilor. În judeţul Constanţa au fost soluţionate 250 de procese, iar pe rol sunt acum până în 30 de dosare. Potrivit datelor centralizate la nivelul Ministerului Educaţiei, aproximativ 50% din profesori au dat în judecată ministerul de resort pentru plata majorărilor salariale conform Legii nr. 221.
Profesorii, dezbinaţi
Faptul că o parte dintre profesori au primit majorarea de 50% a creat animozităţi în rândul lor. „Dacă e lege, să se aplice pentru toţi. Nu e normal ca unii să primească bani şi alţii nu, toţi facem aceeaşi muncă”, a declarat o profesoară din Constanţa, care a dorit să rămână anonimă. Chiar dacă au câştigat procesele cu statul, profesorii vor „beneficia” de ordonanţa de urgenţă la care am făcut referire mai sus, care amână începerea plăţilor din nou, de data aceasta până în 2012. În aceste condiţii, deşi legea şi instanţa sunt de partea lor, o parte din dascăli au ales să se retragă din sindicat, nemulţumiţi de prestaţia acestuia. De altfel, cadre didactice spun că sindicatul local este cel care pune beţe în roate proceselor referitoare la obţinerea majorării salariale. Cu toate acestea, oficial, sindicatul se declară în favoarea aplicării legii.