Un nou dosar instrumentat de DNA arată că în sistemul judiciar corupţia există în continuare la cel mai înalt nivel. De această dată, este vorba despre un procuror care ocupa o funcţie de conducere în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi care oferea protecţie unor persoane cercetate penal prin intervenţii pe lângă colegii săi.
Doamna Angela Nicolae a lucrat direct cu toţi procurorii generali ai României în ultimii 10 ani, bucurându-se de o poziţionare excelentă în cadrul sistemului, lucru care i-a asigurat uneori succesul intervenţiilor pe lângă colegi. Faptul că vedem în continuare dosare de corupţie cu magistraţi, în condiţiile în care în ultimii cinci ani au fost condamnaţi definitiv peste 30 de procurori sau judecători români, multe alte cazuri aflându-se în prezent pe rolul instanţelor de judecată, este fără dubiu un indicator de boală gravă şi profundă a sistemului. Partea plină a paharului este că în continuare DNA instrumentează dosare care implică magistraţi, indiferent de poziţiile pe care aceştia le ocupă, şi instanţe care autorizează măsuri investigative intrusive (CSM), dispun arestări şi pronunţă condamnări atunci când probele aflate la dosar sunt convingătoare.
Observăm de multe ori că magistraţii corupţi ocupă funcţii de conducere pe care le folosesc pentru a se îmbogăţi şi că, uneori, în activitatea infracţională sunt implicate persoane de încredere, în general membri ai familiei. Motivaţia nu poate ţine de nivelul de salarizare, pentru că magistraţii beneficiază de o salarizare bună la nivelul sectorului public din România. Procurorul general al României s-a declarat „mâhnit“ atunci când a fost informat cu privire la reţinerea doamnei procuror pe care o are în subordine. Dincolo de mâhnire, e nevoie de măsuri concrete prin care să se limiteze proliferarea acestui fenomen. O astfel de măsură ar putea fi proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară prin care magistraţii corupţi pierd pensia de serviciu, pensie care este semnificativ mai mare decât pensiile obişnuite.
Citeşte continuarea articolului în Revista 22.
