Centrul oftalmologic Oculus din Bucureşti a pierdut, într-o primă fază, procesul intentat de un pacient, care a obţinut, de la instanţă, despăgubiri în valoare de 50.000 de euro, ca daune morale provocate în urma unor erori medicale.
Conform Societăţii civile de avocaţi Ionescu şi Sava, care a reprezentat pacientul în instanţă, acesta ar fi suferit, în urma unei operaţii în cadrul centrului Oculus, grave deteriorări la nivelul stării de sănătate – respectiv scăderea dramatică a acuităţii vizuale.
Avocatul Alina Toma, reprezentanta Casei de avocatură Ionescu şi Sava a precizat, pentru România Liberă, faptul că procesul a început în luna aprilie 2012, la Judecătoria sectorului 1. Decizia poate fi atacată prin apel, la Tribunal, iar ulterior, prin recurs, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. “Din practică, pot spune că procesul mai poate dura un an şi chiar mai mult, până la epuizarea tuturor căilor de atac. De menţionat faptul că operaţia a avut loc pe 21 iulie 2011”, a adăugat Alina Toma.
Citeşte şi: Ce garanţii vor avea pacienţii în cazul unui act de malpraxis
În replică, reprezentanţii Centrului oftalmologic Oculus susţin că procesul este doar în prima etapă, respectiv de înfăţişare (faza de fond), urmând ca sentinţa finală să fie stabilită abia după parcurgerea tuturor celor 3 etape procesuale. În concluzie, nu există în acest moment nicio sentinţă definitivă prin care Centrul medical Oculus trebuie să plătească daune morale.
“Am început deja demersurile de a acţiona în judecată Ionescu şi Sava pentru gravele prejudicii de imagine şi lezarea prestigiului profesional suferite. Devine vădit faptul că pacienta a fost mai interesată de câştigul material pe care îl putea obţine decât de rezolvarea reală a problemei ei medicale”, a declarat doctorul Cristian Moraru, coproprietar al centrului Oculus.