Întâlnirea ce conta pentru manşa retur a optimilor Cupei Challenge dintre CVM Tomis Constanţa şi Nea Salamina Famagusta nu s-a mai disputat marţi seara, cum era programat, din cauza condiţiilor meteo. Oficialii constănţeni au hotărât, împreună cu omologii lor ciprioţi şi cei de la Confederaţia Europeană să amâne jocul pentru 24 de ore.
Astfel, întâlnirea va avea loc în această seară, de la aceeaşi oră 18.00. Problemele au început încă de la sosirea echipei cipriote la Bucureşti. Avionul a aterizat foarte târziu şi echipa s-a cazat în jurul orei 02.00, în Capitală. Au urmat apoi încercările de a veni la Constanţa. CVM a trimis un autocar care a ajuns la Bucureşti, dar acesta a rămas acolo deoarece drumurile au fost închise. S-a încercat venirea cu trenul, dar după o „escală forţată” de patru ore în dreptul localităţii Brăneşti, trenul a revenit în Capitală. Astfel, ciprioţii nu au putut ajunge la ora stabilită şi nu au putut efectua antrenamentul oficial. Conducătorii clubului constănţean au anunţat că nici miercuri nu este sigur că se va disputa partida, ultima decizie aparţinând forului continental.