3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialProbleme cu conductele de scurgere?

Probleme cu conductele de scurgere?

Blocajele la conductele de scurgere sunt cauzate cel mai frecvent de depunerile de grăsime, săpun, păr sau mici obiecte scăpate în scurgere. Acestea sunt foarte neplăcute, chiuveta se umple sau apa murdară defulează putând conduce la inundaţii. Există soluţii clasice, dar şi unele foarte moderne.

Ce facem în aceste situaţii? În mod uzual, apelăm la o soluţie chimică ce poate afecta chiar conducta, încercăm o desfundare cu pompa şi, în ultimă instanţă, apelăm la un meşter care va folosi şarpele. Iată în acest sens sfaturile specialiştilor de la Ridgid (www.ridgidblog.ro).

Pasul 1. Identifică şi izolează problema!

Dacă una dintre scurgeri este înfundată complet sau parţial, trebuie verificat în primă fază dacă mai există un alt blocaj la altă scurgere din locuinţă. În cazul în care doar una dintre scurgeri este înfundată, problema este locală şi va trebui desfundată doar conducta de scurgere respectivă. În cazul în care două sau mai multe scurgeri sunt blocate, cel mai probabil este un blocaj în coloana principală de scurgere sau chiar pe coloana verticală de canalizare.

Pasul 2. Acţionează!

Primul impuls atunci când avem un blocaj în conducta de scurgere este să apelăm la diverse soluţii chimice concentrate, solubile în apă fierbinte, care dizolvă murdăria şi curăţă scurgerea. Aceste soluţii sunt eficiente în întreţinerea conductelor, chiar dacă nu sunt foarte prietenoase cu mediul. Însă atunci când scurgerea este deja blocată, folosirea substanţelor chimice nu este recomandată şi poate deveni un pericol. Nefiind destul de puternică să dizolve blocajul, în momentul în care veţi folosi un şarpe sau o mulinetă manual de desfundat, dopul de murdărie va rămâne îmbibat cu acea substanţă şi apare riscul producerii de arsuri.

Iată cum te pot ajuta însă profesioniştii, sigur şi eficient. O maşină electrică cu tambur cu spirală din oţel poate desfunda majoritatea scurgerilor interioare, putând recupera dopurile formate din păr, hârtie sau cârpe şi, de asemenea, curăţa depunerile de grăsimi de pe pereţii conductelor de scurgere din bucătărie. Cu ajutorul camerelor de inspecţie se poate, de asemenea, vizualiza starea conductelor înainte şi după curăţare şi se pot documenta şi genera rapoarte pentru a fi utilizate ulterior pentru mentenanţa conductelor. De exemplu, cu camera de microinspecţie Micro CA produsă de Ridgid se pot inspecta sifoanele de scurgere la chiuvetă sau cadă, atât înainte pentru diagnosticare, cât şi după intervenţie, pentru a vedea dacă aceasta a fost eficientă. Este de remarcat că această unealtă poate avea şi alte utilizări în construcţii şi instalaţii, putând avea acces în spaţii foarte înguste ca: spaţiile din spatele pereţilor de gips-carton, pentru a diagnostica şi interveni în cazul în care sunt avarii pe instalaţia electrică, sanitară sau probleme cu izolaţia, infiltraţii de apă sau condens, tavanele false,  pentru a verifica grilele de ventilaţii, sifoanele de pardoseală şi terasă,  burlanele de apă pluvială, instalaţiile de ventilaţie, hornurile şi coşurile de fum,  tubulaturile de centrale termice, spaţiul de sub cadă sau cădiţa de duş etc.

Pasul 3. Întreţine şi evită neplăcerile!

Evident că cea mai bună soluţie la probleme este întodeauna buna întreţinere a instalaţiei. Evitaţi,deci, să aruncaţi orice fel de obiecte şi reziduuri în chiuvetă, cadă sau toaletă (aţă dentară, păr, şerveţele sanitare, şervete de hârtie etc.). Lăsaţi să curgă apă fierbinte cel puţin 1 minut, o dată pe săptămână, chiar dacă nu folosiţi şi soluţii concentrate de curăţare.  

Noul micro See Snake

 Noul RIDGID® micro CA-25 este principalul exponent al gamei de camere de microinspecţie care oferă aceeaşi calitate a imaginii, dar cu un cap video fix de 17 mm şi un ecran LCD de 2.4″.

Imaginea se poate roti la 180 de grade iar cele patru LED-uri fac investigarea mult mai uşoară şi mai exactă. Imaginea obţinută astfel are o calitate superioară. Inspectiile vizuale sunt detaliate iar detectarea şi diagnosticarea în locuri inaccesibile sunt mult facilitate.

Preţul este de 99 euro+TVA livrarea făcându-se într-o cutie de transport din material plastic rezistent la şocuri. Pe lângă camera de microinpecţie, în cutie se vor găsi un set de baterii şi accesoriile pentru recuperarea cablurilor electrice sau a pieselor metalice.  Text Box:

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă