30.2 C
București
marți, 16 aprilie 2024
AcasăSpecialPRM, decimat de un nou val de demisii

PRM, decimat de un nou val de demisii

Filiala clujeana a PRM se confrunta cu un nou val de demisii. Intre timp, membrii organizatiei au organizat alegeri care au ratificat revenirea la putere a simpatizantilor secretarului general al partidului, Gheorghe Funar.Alegerile interne din PRM Cluj, de la sfarsitul saptamanii trecute, au provocat noi framantari. La Turda, consilierul local Doru Anca a fost ales presedintele organizatiei municipale. El a condus din pozitia de interimar, dupa demisia fostului presedinte, consilierul judetean Virgil Pop, care a trecut la Partidul Conservator.
In Cluj-Napoca, presedintele interimar al organizatiei, fostul director tehnic al Primariei, Mihai Muresan, a fost validat in functie. Noul lider a fost cercetat intr-un dosar de coruptie, in care era acuzat de un om de afaceri din Satu Mare ca ar fi primit mita o cabana la munte ca sa favorizeze castigarea unei licitatii pentru renovarea scolilor de catre firma denuntatorului.
In cele din urma, Muresan a fost scos de sub urmarire penala, din lipsa de probe. El a mai fost o perioada prim-vicepresedinte al organizatiei judetene. In anii 1990, Muresan a fost si directorul filialei clujene a fostului Fond al Proprietatii de Stat.
De asemenea, au fost organizate si alegeri pentru conducerea organizatiei de tineret a PRM. Ele au fost castigate de Eligia Miclea, fiica fostului deputat Ioan Miclea. Organizatia ramasese fara presedinte dupa ce consilierul judetean Ovidiu Calin a trecut la Partidul Conservator. Totul a culminat cu Conferinta judeteana de alegeri, in care secretarul general al PRM, senatorul Gheorghe Funar, care este si secretar al Senatului, a fost ales in functia de presedinte.
Noul lider de filiala va fi secondat de catre consilierul judetean Petru Gus, care si-a pastrat functia de prim-vicepresedinte, pe care o avea inca din perioada in care PRM Cluj era condus de actualul lider al organizatiei judetene a PC, deputatul Petru Calian.

Nemultumitii au migrat spre PC si spre PNL

Exact in aceasta perioada, PRM a fost, insa, confruntat cu un nou val de demisii. Liderii organizatiilor locale din comunele Camarasu si Suatu au trecut la Partidul Conservator. In cele doua comune, partidul condus de Corneliu Vadim Tudor a pierdut si cate un consilier local, impreuna cu mai multi activisti de partid.
Totodata, fostul consilier parlamentar al lui Petru Calian, prim-vicepresedintele organizatiei judetene de tineret, Mihai Szeplekan, impreuna cu 70 de tineri, au trecut la PNL. Deocamdata, ei vor ramane simpli membri.
Szeplekan sustine ca va fi urmat de o serie de lideri ai organizatiilor de tineret ale PRM din Turda, Dej si Gherla. El vrea sa isi aduca si prietenii in PNL Cluj si i-a propus sa intre in politica muzicianului Teo Peter-junior. Acesta a declinat pentru moment oferta, insa a declarat ca daca va intra in politica, va deveni membru al PNL.

Grupul Brudascu, tinut
la usa partidului

PRM Cluj este framantat nu doar de noul val de demisii, ci si de decizia conducerii centrale a partidului, care a refuzat revenirea in partid a grupului condus de fostul deputat Dan Brudascu. Acesta a parasit formatiunea politica din cauza unui conflict cu fostul lider al filialei, deputatul Petru Calian.
Brudascu a devenit ulterior vicepresedinte al Partidului Conservator, dar a demisionat si din aceasta formatiune dupa ce vechiul sau rival, Petru Calian, a trecut de la PRM la PC si a primit functia de presedinte al organizatiei judetene.
Prin respingerea cererii de revenire a gruparii Brudascu, in conditiile in care Gheorghe Funar a pledat pentru revenirea fostului deputat, PRM a pierdut sansa de a-si redobandi sapte consilieri locali, dintre care doi in Dej, precum si viceprimarul din comuna Jichisul de Jos. Mai mult, scandalul indica faptul ca senatorul, care a pierdut functia de lider al grupului PRM din Senat si a primit un post tehnic in conducerea camerei superioare a Parlamentului, are o influenta tot mai mica in cadrul conducerii centrale a partidului si ca este impins tot mai mult inspre rolul unui simplu lider regional, chiar daca a primit sarcina de a coordona organizatiile din judetele Cluj, Alba, Bistrita-Nasaud si Harghita.
Gheorghe Funar anuntase deja ca vrea sa isi deschida un birou parlamentar pentru romanii din Harghita, in orasul Toplita.

Cele mai citite

Șeful AIEA despre situația de la Zaporojie: “Ne apropiem periculos de un accident nuclear”

"Ne apropiem periculos de un accident nuclear" la Zaporojie, a avertizat luni şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, denunţând recentele atacuri...

Tapetul din living: Sfaturi utile pentru alegere și îngrijire

Livingul este spațiul în care petrecem o bună parte din timpul liber de acasă, fie că o facem pentru a ne relaxa sau pentru...

Aproape jumătate din angajați sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă

Aproape 41% dintre angajaţi sunt nemulţumiţi şi foarte nemulţumiţi de actualul loc de muncă, salariul, relaţia cu managerul şi lipsa recunoaşterii profesionale fiind principalele...
Ultima oră
Pe aceeași temă